Vampiri, romani, Bond, un candidat la Oscar și încă alte festivaluri de film

Dacă filmul Hotel Transilvania a avut mare succes la box-office, mi se pare că laurii se datorează, în primul rând, animatorilor care și-au dat mâna pentru a convoca cele mai grozave personaje din horror, precum Frankenstein, membrii familiei Adams, cocoșatul de la Notre Dame, omul invizibil, Dracula etc. etc. Cum Dracula are o fiică, Mavis, a cărei aniversare de 118 ani se cuvine a fi sărbătorită cu fast, se inaugurează un hotel de lux, care va găzdui toată floarea groazei, horrorului și suspansului mai mult sau mai puțin comic. Intruziunea unui tânăr excursionist dă peste cap planurile contelui și în ciuda mașinațiilor acestuia, o curată poveste de amor se leagă între tânăra centenară și nefericitul june. Gaguri cât cuprinde, animație la perfecție, muzică inspirată, poveste amuzantă și, mai ales, nu uitați copiii acasă, fiindcă se vor distra copios.
Asterix revine pe ecrane cu varianta cu actori, Gerard Derpardieu, Catherine Deneuve, Fabrice Luchini, Valerie Lemrcier fiind printre protagoniștii care însuflețesc personajele lui Goscinny și Uderzo, genialii creatori de personaje comice, în luptă cu istoria, dar și cu ei înșiși. Anul 50 Î.Chr. marchează cucerirea Bretaniei de către augustul Caesar, dar pe teritoriul căreia un sătuc rezistă, Cordelia, regina cerând totuși ajutorul galezilor prin Flegmatix. Acesta aduce până la urmă poțiunea magică, ajutat de Obeliux și Asterix, care trebuie să-l educe pe Șmecherix, un nepot, dedat la versuri pentru frumoasele bretone. Caesar își scrie memoriile, Cordelia scapă de asediu, și gagurile curg în cascadă, cu o bună dublare în limba română, deși nu sunt adeptul acestei tehnologii.
Se pare că inventarul Bond sună cam așa-secvențe de urmăriri spectaculoase, locații în întreaga lume, fete frumoase, misterioase și sexy, gadgeturi, M, bineînțeles, Bond, MI6, un conflict credibil și cu mare miză, happy-endul de rigoare, cu evidenta portiță de scăpare spre următoarea serie. Regizorul ultimului Bond este Sam Mendes, cineast apreciat cu multe și onorante premii, autorul filmelor American beauty, Road to Perdition și Away from Her, filme cu deosebit succes de public și de critică.
Cristian Mungiu a făcut un film bazat pe romanele non fiction dedicate cazului Tanacu, semnate de Tatiana Bran, După dealuri. Două premii la Cannes, unul ex-aequo de interpretare pentru actrițele din rolurile principale, și unul pentru scenariu. Filmul este excelent, pentru că pune în valoare liberul arbitru, dar și chemarea către credință, într-un context în care faptul divers și consecințele acestuia, sunt problematizate, cu obiectivitate, într-un registru realist, fără predici inutile sau poziții melodramatice. Ceea ce aruncă o umbră asupra filmului lui Mungiu este contenciosul nerezolvat cu autoarea romanelor de la care se inspiră filmul, de fapt, o coautoare cu drepturi depline la izbânda lui Mungiu.
Cu atât mai mult cu cât candidează la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, filmul lui Mungiu, trebuie absolvit de consecințele unui conflict pe care numai autorul îl poate rezolva. De aceea, îi dorim cât mai mulți spectatori în România, spectatori care vor da verdictul în cazul unui film important pentru istoria cinematografiei naționale.
Festivalul Filmului Francez la București a ajuns la ediția a 16-a cu opere semnate de Alain Resnais, Sylvie Testud, Lucas Belvaux, Eric Bergeron, Agnes Varda și mulți alții. Luați contact cu cinematografia Hexagonului la sala Elvire Popesco a Institutului Francez din București până la 2 noiembrie.
Călin Stănculescu

Anunțuri

Retrospectivă 2012, perspective 2013….

Un an spectaculos prin câteva premii importante, prin revenirea regizorilor Radu Gabrea, Geo Saizescu, Sergiu Nicolaescu, Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu sau Dan Chișu în dialogul cu publicul, prin apariția unor actori tineri, talentați, afirmați departe de ispitele convenționalismului practicat uneori cu succes și de către interpreți consacrați.
Statistic vorbind, anul 2012 a înregistrat până la ora scrierii acestor rânduri, 22.11.2012, 9,13 PM,16 premiere, dintre care o docudramă (Trei zile până la Crăciun, semnat de Radu Gabrea), un film cu trei scurtmetraje (Hot Shorts), 14 filme de ficțiune, plus 9 titluri neînregistrate ca premiere, ci doar ca filme finalizate, cu premiere incerte în decembrie,a.c., ianuarie sau februarie 2013.
Dacă Mungiu a avut o revenire spectaculoasă, marcată și de cele două premii de la Cannes (pentru scenariul filmului După dealuri, și cele două premii de interpretare feminină acordate ex-aequo actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur), se poate spune că și câțiva alți tineri cineaști din Noul Val Românesc, sintagmă controversată în chiar critica românească de film, au avut contribuții meritorii la nivelul artistic al anului. Radu Jude a adunat, cu Toată lumea din familia noastră, importante premii la Namur, Sarjevo, Salonic, Despre oameni și melci de Tudor Giurgiu a fost aplaudat la multe festivaluri internaționale, dar a avut un succes îmbucurător și la spectatorii din România, debutantul în lungmetraj ficțiune Paul Negoescu s-a remarcat impunând figuri proaspete de interpreți în filmul O lună în Thailanda,(Ioana Anastasia Anton, Sânziana Nicola, Andrei Mateiu), Adrian Sitaru cu Domestic a fost selectat la prestigiosul festival de la Mar del Plata.
Nici debutant, nici tânăr cineast, dar inițiatorul primului mare festival internațional de film după 1989, DAKINO, regizorul Dan Chișu, acum la al treilea film, se afirmă cu un scenariu elaborat, cu o construcție filmică originală și, mai ales, cu o temă de comedie dulce-amară, dorința de îmbogățire a săracilor țării, care duce la drame ireversibile. Filmul său Și caii sunt verzi pe pereți va rămâne în memoria spectatorilor prin sinceritatea jocului lui Adrian Titieni și Tudor Smoleanu, prin prospețimea partiturilor încredințate tinerilor Ionuț Vișan și Anca Florescu, prin actualitatea unui mesaj generos, care conchide fără replică, bogăția nu se câștigă la noroc, fiindcă la omul sărac nici boii nu trag.
Importanta docudramă semnată de Radu Gabrea, Ultimele trei zile din viața Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu, pune în pagina cinematografică 72 de ore de reconstituire cu actori a fugii de la CC al PCR, pusă în montaj parallel, cu declarațiile martorilor ocular, dar și cu transmisiunile televiziunii libere. Minciunile deliberate, manipulatoare și ideologic interesate ale ultimei instituții vin în contrast evident cu realitatea reconstituită a fugii Ceaușeștilor, dar și cu mărturiile din prezent ale martorilor. O spectaculoasă dezvăluire a marilor minciuni propagate pe bandă rulantă de actorii televiziunii libere.
Un film experiment de mare anvergură prin buget, timp de gestație și spectaculozitate a fost și Undeva în Palilula de Silviu Purcărete, debut primit cu multe nedumeriri de către critica de specialitate, incapabilă să sesizeze postmodernismul declarat al celebrului regizor de teatru, care a pus în scena ecranului o piesă unică și irepetabilă. Noroc că pelicula înregistrează și va reda și pentru alte generații fantezia debordantă, a debutantului în arta a șaptea, căruia îi dorim cât mai grabnic o recidivă filmică.
În fine, Despre oameni și melci, comedia amară a lui Tudor Giurgiu, se înscrie, fără îndoială, printre marile reușite ale anului, drama privatizărilor de la începutul ultimului deceniu al secolului trecut fiind privită cu detașare, ironie, dar și cu bonom umor, presărat cu erotism nuanțat, bine asezonat cu Monica Bârlădeanu și Andi Vasluianu.
Adrian Popovici unul dintre cei mai interasanți cineaști ai generației de mijloc vine cu Toți copiii Domnului, o dramă cu loc de acțiune Transnistria și Republica Moldova, tema copiilor abandonați, vânduți, uitați de părinți fiind pusă într-o ecuație filmică eliberată de melodramatism, cu tușe tragice de mare ecou și cu rezolvări originale, convingătoare, de o înaltă ținută cinematografică.
Printre proiectele finalizate, care n-au văzut lumina ecranelor se numără filme de Thomas Ciulei, debut în lungmetrajul de ficțiune, ca și cel al lui Florin Piersic junior, 2+2, respective Killing Time.
În 2012 au absentat de pe ecrane Cătălin Mitulescu,Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Radu Muntean, Cristi Puiu, Constantin Popescu, Hanno Hofer. Șapte nume mari, pe care le așteptăm în 2013. LA MULTI ANI !
Călin Stănculescu

Zece filme de văzut (acesta nu este un clasament!)

Sfârșitul anului (mai degrabă al lui octombrie), ne aduce pe ecrane propunerea românească pentru premiile Oscar, filmul lui Cristian Mungiu După dealuri, inspirat de romanele nonficționale ale Tatianei Niculescu Bran. După premiile obținute la Cannes (scenariu și interpretare feminină, Cristian Mungiu, respectiv, Cosmina Stratan și Cristina Flutur, ex aequo), precum și pe multe alte meridiane, promisiunea unei bune difuzări și pe teritoriul american vine în sprijinul unor speranțe și pentru Oscar. Dar, filmul este important pentru clasicitatea sa, pentru felul deloc spectaculos în care pune în ecuație o întâmplare furată realității cotidiene. Cele două prietene din copilărie se regăsesc la o mănăstire pierdută prin munții Moldovei, cu aspirații și dorințe divergente. Voichița își găsește între maici echilibrul și chemarea spirituală, Alina dorește s-o ademenească la o aventură într-o iluzorie călătorie în Germania. Amintirea prieteniei lor amenință să se destrame, Voichița devine martor și (probabil) complice la o exorcizare în care vinovații nu sunt arătați cu degetul, reconstituirea din ultima parte a filmului, devenind o culme a tensiunii psihologice a unui discurs obiectiv, dirijat cu o mână sigură de maestru.
Dialogul omului cu Dumnezeu este subînțeles aproape în fiecare cadru al filmului, motivațiile exterioare constituind doar detalii ale cotidianului, înțeles ca destin inexorabil. Realismul sobru practicat de Mungiu, depărtat de tentațiile isteriei religioase sau de nuanțele erotice subsumate portretelor celor două protagoniste, cucerește prin sinceritatea unui discurs în care se relevă tensiunea între secular și spiritual. Un film de păstrat în arhiva personală, printre cele mai împlinite opere cinematografice de după decembrie 1989.
Argo de Ben Affleck, este un thriller plin de suspans, care evocă operațiunea de extragere din Iranul inflamat de Revoluția din 1979, a șase membri ai misiunii diplomatice americane. Filmat în exterioare, abil construite, cu figuranți care trăiesc tensiunea alungării Șahului, Argo este povestea complicată a unei echipe de filmare, care trebuie să filmeze un film inexistent, un blockbuster fictiv, cu producători fictivi și scenariști asemenea, deoarece numai sub această acoperire stupidă, cei șase funcționari vor avea șanse de evadare. Thrillerul capătă noi valențe prin satira deloc amabilă la adresa Hollywoodului,
doi profesioniști ai fabricii de vise fiind mobilizați pentru reușita operațiunii, cu opinii deloc ortodoxe la adresa produselor de celuloid (excelent este aici John Goodman, în rolul unui maestru al deghizărilor și efectelor speciale). Planul debil și riscant va fi dus cu brio la capăt, suspansul funcționează, chiar și cu aceste amănunte, iar realitatea dură a confruntărilor de acum peste treizeci de ani, este admirabil reconstituită.
Skyfall, cu agentul 007, Bond (David Craig) este cel de-al 23 titlu al seriei inaugurate la 5 octombrie 1962 de Sean Connery, care a dat viață primului erou, pe atunci aflat în duel cu dr. NO. Au mai fost Bond, de-a lungul unei jumătăți de secol George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton și Pierce Brosnan. Filmul debutează cu o cursă de motociclete pe acoperișurile din vecinătatea Sfintei Sofia din Istanbul, și nu duice de lipsă de toate ingredientele cunoscute, inclusiv gadgeturi imaginate de secția Q, condusă acum de un imberb IT-ist. Ceva suspans, o poveste de răzbunare cam trasă de păr, un Javier Bardem malefic, dar credibil, și să ne pregătim pentru numărul 24. Din păcate din Skyfall lipsește umorul atât de savuros practicat de azi Sir Roger Moore.
O afacere regală (Danemarca-Suedia-Cehia), regia Nikolaj Arcel, are doi Urși de argint cuceriți în acest an la Berlinală, pentru cel mai bun scenariu și cea mai bună interpretare masculină-Mikel Boe Folsgaard. Povestea regelui danez Christian al VII-lea, care a reformat viața danezilor în secolul al XVII-lea, are în subtext și idila reginei sale cu consilierul dr. Johann Friedrich Struensee, fermecător, satanic, dar și cu vederi liberale, decisive pentru o opoziție retrogradă, conservatoare și puternică. Reconstituirea epocii, calitatea imaginii și a interpretării (Alicia Vikander-regina și Mads Mikkelsen –Struensee), povestea deloc melo, fac din acest film un model de evocare a istoriei, la ani lumină de încercări neaoșe.
Tom Sawyer, regia Hermine Huntgeburth, este o variantă nemțească a cunoscutului roman semnat de Marc Twain, fără mari inovații epice, dar frumos făcut, cu acel aer copilăresc al aventurilor și năzbâtiilor trăite de cei doi eroi, alături de protagonist fiind mereu simpaticul Huck Finn. Împrejurimile micului oraș St. Petersburg sunt destul de fotogenice, ținând cont că au fost filmate în țara noastră.
Asterix & Obelix în slujba Majestății Sale, regia Laurent Tirard, ne poartă rpin secolul I înainte de era noastră, când Caesar (Fabrice Luchini) vrea să cucerească Britania, dar un sătuc condus de regina Cordelia (Catherine Deneuve), rezistă și cu ajutorul lui Flegmatix și al galezilor din care nu lipsesc nemuritorii lui Goscinny și Uderzo (autorii desenelor BD), îl va face pe temutul roman să-și rescrie memoriile. Umor, replici pline de ironie cu adrese romane și britanice, multe derapaje spre o bine dirijată parodie, poate face pe spectator să uite de timpul pierdut (doar 106 minute).
O animație foarte amuzantă este Hotel Transilvania, filmul semnat de Genndy Tartakowsky, care reia legenda vampirului Dracula într-un story comic, cu monștri și monstruleți, cu un love story de pomină între tânăra vampiriță Mavis, de 118 ani, și Jonathan, un turist rătăcit la Hotelul populat de toți eroii mai mult sau mai puțin dătători de frisoane. Cum totul este, departe, departe de filmele cu Bela Lugosi sau Lon Chaney, trebuie să ne amuzăm cu locatarii Hotelului Transilvania, dintre care nu lipsesc Cocoșatul de la Notre Dame, Omul invizibil, creatura lui Frankenstein, membrii familiei Adams etc. etc. Cum Mavis este chiar simpatică, filmul are beneficiul (zic unii ?) celor 3D, iar spectacolul este deschis pentru copiii de toate vârstele.
Aparent, doar, o melodramă filmul Te iubesc oricum, regia Susanne Bier, cu Trine Dyrholm și Pierce Brosnan (fostul Bond), în rolurile principale, este doar o felie de viață cu mai multe cupluri aflate la răscruci semnificative. Philip este văduv și trebuie să-și însoare băiatul care are probleme de identitate erotică. Ida este coafeză, bolnavă de cancer, face chimioterapie și încearcă să-și ajute fata în emoțiile apropiatei nunți cu băiatul lui Philip. Soțul Idei o înșală cu o contabilă, nunta se cam evaporă, deși e programată într-un mirific decor italian, tinerii își caută noi orizonturi, dar cei maturi reușesc să se regăsească. Dean Martin cu hiturile sale italiene, natura generoasă a livezilor de lămâi, apusuri romantice și răsărituri realiste, însoțesc delicatețea observației psihologice, autenticitatea trăirilor personajelor, simpatica rezolvare a unui sfârșit aplaudat de spectatori. Filmul a avut deosebit succes la ultima ediție a Fesivalului de la Veneția.
Între două lumi, regia Juan Diego Solanas, aduce pe ecrane un SF mai puțin convențional, tricotat pe o poveste de amor, cu idei interesante, o scenografie de Mare premiu și câteva găselnițe pline de umor. Prima lume este îndestulată și exploatatoare, a doua lume este în oglindă, muncește din greu pentru pâinea zilnică. Gravitațiile sunt diferite la 180 de grade, efectele sunt asemenea, și totuși Adam (Jim Sturgess) și Eden (Kirsten Dunst), se întâlnesc, comunică, se îndrăgostesc, și de aici începe și aventura. Maniheismul social, este dublat de unul economic, dezastrele sunt de natură ecologică, dar și umană sau, dacă vreți, politică. Aventurile tânărului Adam, aflat în căutarea iubitei, ale frumoasei Eden, în căutarea memoriei pierdute, totul pe o parabolă a prezentului, cu concluzii nu prea optimiste, fac din filmul lui Solanas bucuria descoperirii unui alt gen de cinema, decât cel practicat de americani. În loc de curse, competiții și rafale de arme sofisticate, vedem în acțiune sentimente, elanuri generoase, sensibilități credibile.
Prezentat cu mare tam-tam la Cannes, Șapte zile la Havana este un film scheci, având printre realizatori pe Emir Kusturica, Julio Medem, Gaspard Noe, Elia Suleiman, Benicio del Toro. Pretextul – o vizită la Havana astăzi, când fie un regizor așteaptă un interviu cu președintele, altul participă în stare de euforie bahică la decernarea unui premiu sau un neofit încearcă să forțeze ușile unui festival de film. Viața la Havana este tot mizeră, comunismul rămâne comunism, iar autorii nu pot fi bănuiți de genialitate în filmulețe cu zece clase sub Amintiri din Epoca de aur. De văzut pentru filocastriști, sau de cei ce vor să învețe cum să nu facă film.
Călin Stănculescu

Bond. Numele meu este Bond

Cine nu-și amintește cuvintele de recomandare ale agentului secret ce se bucură de o respectabilă longevitate pe ecrane. În octombrie 1962 se proiecta în lume primul duel al agentului 007 cu maleficul dr. No. În rolul lui Bond, Sean Connery, în scaunul regizoral Terence Young. Au urmat alte 22 de filme, ultimul Skyfall, fiind chiar în această lună pe ecrane, rolul lui Bond, revenindu-i, pentru a treia oară, lui Daniel Craig. În jumătatea de secol scursă de la primul titlu al ecranizărilor romanelor lui Ian Fleming, l-au mai interpretat pe Bond – George Lazenby, Pierce Brosnan, Christopher Cazenove (într-un serial documentar The British Hero), Barry Nelson, Timothy Dalton și David Niven. Pentru acest rol au mai candidat printre alții Sam Neil, James Brolin, Clint Eastwood sau Mel Gibson. Regizorul ultimei serii Bond, Sam Mendes, nu se depăratează prea mult de tipicul romanelor lui Fleming, aici confruntările lui Bond având mai mult rolul de a deveni o pavăză pentru vestita șefă a Serviciului secret, interpretată de Judi Dench, confruntată cu un fost agent, dornic de răzbunări spectaculoase. În rolul maleficului de serviciu Javier Bardem, cel mai simpatic rău din ultima vreme. Pe ecrane, nu din viața politică de pe la noi.
Filmul, deși lung, se urmărește cu plăcere fiindcă spectaculozitatea situațiilor este dublată de o miză morală, care opune apărătorii Regatului britanic unor teroriști bine utilați, dar și politicienilor birocrați, atenți doar la buzunarele contribuabililor. Mai mult, avem de asistat și la o modernizare a serviciului de gadgeturi, prin apariția unui june imberb IT-ist, care rezolvă multe necunoscute, mai greu descifrabile de agentul care numai până la Skyfall a lichidat ( pe ecrane) peste trei sute de inamici. Cele mai multe victime au fost în Goldeneye, 47.
Dacă biografia lui Bond se suprapune cumva cu aceea a părintelui său literar, Ian Fleming, 007 fiind angajat al Ministerului Apărării, apoi servește în Marina Regală Britanică, pe ecrane el are o predilecție periculoasă pentru dame bine alcătuite, 52 până acum, dintre care 13 vor să-l și lichideze. Cum Bond e cumva nemuritor, și jumătatea de secol, cinematografică, prefațează doar noi aventuri, avem promisiunea că peste doi ani vom vedea Bond nr. 24, pentru ca în 2016 să-l vedem pe Bond nr. 25. Nu știm dacă autorul oscarizatului film American Beauty, Sam Mendes va rămâne la cârma jocului de-a spionii, cu gadgeturi și urmăriri pe acoperișe, în orice caz, cariera lui 007 este departe de a fi sfârșită.
Se poate recomanda pentru profesionalismul său desăvârșit și Argo realizat de Ben Affleck (actor, devenit de curând și regizor), aflat pe primul loc în box-office-ul american, film care evocă o întâmplarte reală petrecută în timpul crizei ostaticilor de la ambasada americană de la Teheran din 1979. După ocuparea Ambasadei de către studenții islamiști, șase funcționari se refugiază la reședința ambasadorului canadian. Un agent CIA este trimis să organizeze extragerea acestora din teritoriul devenit inamic, operațiune mai riscantă decât trei Bonduri la un loc. Filmul are realism (doar nu s-a turnat în Teheranul de astăzi), reconstituirea Americii și Iranului anilor de la sfârșitul deceniului al șaptea, secolul trecut, este aproape perfectă, actorii sunt credibili, suspansul este discret, și, deși ne aflăm în miezul unei povești încărcate de dramatism, umorul sănătos răzbește cu forță, mai ales în interpretarea unui mare actor, care este John Goodman, angajat pe postul unui specialist în machiaje și efecte speciale din filme SF. Satira simpatică la adresa Hollywoodului este pata de culoare, care lipsește atâtor filme mediocre, unele chiar create în amintita fabrică de vise (uneori de coșmaruri).
Mai este de amintit pentru luna noiembrie un film de recomandat Harta Norilor, precum și un Festival găzduit de București, Festivalul filmului Experimental (20-25 noiembrie) printre ale cărui secțiuni se numără Paradocs-filme documentare experimentale și Filme premiate la festivalul de la Clermont –Ferrand. Vizionare plăcută!
Călin Stănculescu

Ultimele premiere 2012, Globurile de Aur și un An Nou cu multe filme…

Ultimele premiere românești ale anului 2012, au fost Trei zile până la Crăciun, regia: Radu Gabrea, și probabil Condamnat la viață, regia Bogdan Dreyer (fost Dumitrescu). Ultimul titlu este posibil a fi difuzat pe ecrane în ianuarie 2013. Docudrama lui Gabrea, jucată de Victoria Cociaș și Constantin Cojocaru, pe scenariul lui G. Cartianu, are la bază ideea minciunii ce se substituie realității și a adevărului ficțiunii, dublu paradox, ce arată cu degetul la regizorii procesului de la Târgoviște. Montajul paralel al emisiunilor din televiziunea așa-zisă Liberă, cu fuga celor doi Ceaușești, abandonați și urmăriți pentru ștergerea urmelor loviturii de stat, dar și cu interviuri din prezent cu martori ocular sau cu actori ai Procesului, configurează o realitate a celor trei tensionate zile, cam cu totul alta decât cea a principalilor sforari Iliescu, Brucan și alții. Un film care dă de gândit nu doar viitorilor istorici, dar și celor care au trăit Istoria, fără să-i cunoască pe cei care i-au uns mecanismele.
Interesant pentru că este un remake după unul dintre cele mai bune filme semnate de Sergiu Nicolaescu- Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, filmul lui Bogdan Dreyer, Condamnat la viață, deși se bucură de actori de talia lui Gerard Depardieu sau Harvey Keitel, nu se ridică la valoarea originalului, realizat după scenariul lui Titus Popovici, cu regretatul Amza Pellea în tolul principal. Melodramatic, cu identitatea soldatului reintors din Primul Război Mondial schimbată, Ipu este aici un soldat francez, rămas după 1918 într-un sat din Transilvania, cu partituri mai degrabă didactice decât moralizatoare, filmul lui Bogdan Dreyer este departe de primele succese ale cineastului care a făcut Unde la soare e frig sau Thallassa.Prestația lui Depardieu este impresionantă, dar drama imaginată de Popovici, capătă turnură de vodevil, iar războiul cu dramele sale, pare mai degrabă o proastă piesă de teatru, cu patrioți de mucava, sau nemți fioroși, dar deloc eficienți. Coproducție ambițioasă Germania-România-Belgia, Condamnat la viață confirmă inutilitatea reluării scenariilor unor filme bune din istoria cinematografului românesc. Riscurile pastișei sunt evidente în ciuda ambițiilor cineastului, de altfel, notabil, mai ales atunci când dirijează copii.
În această lună se vor decerna Globurile de Aur, și competiția reunește destule pelicule cunoscute și de publicul din țara noastră. Printre cele mai bune filme care concurează se numără Argo, Lincoln, Viața lui Pi sau Django, ultima premieră a lui Quentin Tarantino. Musicalul Mizerabilii, La pescuit în Yemen sau Hotelul Marigold, concurează la capitolul comedii. Regizorii Ben Affleck, Steven Spielberg, Quention Tarantino sau Ang Lee vânează și ei un Glob de Aur, alături de actorii Richard Gere, Joaquin Phoenix, Daniel Day-Lewis sau actrițele Helen Mirren, Marion Cotillard și Naomi Watts. Pentru scenariu, favoriții sunt autorii filmelor Argo, Lincoln și Django, iar pentru film străin printre favoriți se numără O afacere regală și Amour. Anna Karenina sau Atlasul norilor, filme foarte ambițioase, concurează la coloana sonoră, deși primul ar fi meritat mai multe nominalizări și la alte capitole. În fine, Transylvania, Ralph sau Brave concurează pentru cel mai bun desen animat, favorit fiind primul.
Și 2013 ne va aduce pe ecrane vreo 150 de titluri americane, iar distribuitorii ne amenință cu mai multe filme horror sau polițiste, deși recentul masacru de la o școală americană a determinat producătorii să amâne premiera filmului Jack Reacher, Un glonț la țintă, regia Christopher McQuarrie, (cu Tom Cruise, Robert Duvall și Werner Herzog) din cauza unor similitudini frapante cu realitatea. În fine și mulți cineaști români sunt așteptați pe ecranele anului 2013, an care poate marca și un nou record de titluri.

Călin Stănculescu

Care vă urează tuturor LA MULȚI ANI, bucurii și sănătate, împlinirea tuturor dorințelor pentrui voi și familiile voastre.

Festivalul ECOFEST

ECO FEST, Festivalul internațional al filmului ecologist a fost găzduit de Fiii Brăilei

Dacă la ediția inaugurală, cinefilii ecologiști au fost la Oradea, în acest an Fiii Brăilei,în colaborare cu Pro Familia au organizat Festivalul Pentru sănătatea pământului în urbea lui Panait Istrati. Cu o echipă rodată în evenimente artistice de înalt nivel (Cornel Diaconu, producător, Lavinia Șandru, director  Festival, Marin Vladimir, director artistic, Mihai Orășanu, director tehnic),  cu un juriu din care n-au lipsit personalități ca profesorul Alexander Grozev, director al CNC- Bulgaria, regizorul american Jor Van Kline, celebru, aranjor și director de efecte speciale în timp real ( nu ca azi, când aceste trucuri se fac pe un laptop) , sau criticul de film Ileana Dănălache, distinsă comentatoare a fenomenului cinematografic, surprins în diversele sale ipostaze.

Și în acest an selecția a fost densă, diversă, de înaltă calitate, cu deosebit impact emoțional asupra publicului, mai ales asupra celui tânăr. Prezența filmului românesc ecologic a fost o surpriză plăcută, remarcată de juriu și spectatori. De altfel, Premiul special al juriului a mers la regizorul Eduard Grigore, autorul filmului Masacrul, dedicat deteriorării în ritm geometric a ecosistemului din Marea Neagră, fapt ce a permis scăderea populației de delfini, de la un million în 1950 la doar câteva zeci de mii în zilele noastre. Opiniile oamenilor de știință, ale pescarilor, ale celor ce asigură securitatea pescuitului, în norme legale, formează un mozaic convingător pentru o situație dramatică a celei mai degradate mări a planetei.

Marele Premiu a revenit filmului Cernobâl pentru totdeauna, regia Alain de Halleux, Belgia, turnat după 25 de ani de la catastrofa nuclear, cu etalarea unor adevăruri incommode pentru guvernanții de astăzi, care au de toate, numai memorie nu. Imaginile cutremurătoare ale monstrului de la Cernobâl, care continuă și astăzi să facă victime, dublează ingenios ancheta cineastului despre orizontul așteptărilor celor născuți după aprilie 1986. Premiul pentru regie a revenit talentatului regizor din Serbia Nebojsa Pjevic, care cu U.S. SO2 anchetează la rându-i drama muncitorilor de la combinatul de oțel din Sartid, cumpărat de US Steel, companie americană, total indiferentă la nivelul poluării mediului sau la creșterea catastrofală a bolilor profesionale. Un juriu al publicului a premiat acest film pentru forța sa de convingere asupra crimelor prezentului înregistrate asupra populației de toate vârstele.

Premiul pentru cel mai bun scenariu a revenit tinerei regizoare din Rusia Julia Kolesnik, elevă a marelui cineast Marlen Huțiev, pentru filmul Terra incognita, operă ce descifrează locurile mai puțin frecventate din jurul capitalei Rusiei, cu concursul unor reputați savanți, dar și a unor tineri cercetători, atenți la calitatea vieții mediului natural, dar și la pericolele ce vin de la exploatarea irațională a comorilor subterane. Dens și cu o informație bogată, filmul Juliei Kolesnik o recomandă drept o sinceră apărătoare a sănătății Terrei. Au mai fost remarcate și premiate filme despre Comorile submarine din Oman (regia Mohammed Al Kindi), cu imagini surprinzătoare de o mare frumusețe plastică, ale căror culori aduc aminte de Lumea tăcerii a lui Cousteau și Malle, sau despre un proiect controversat privind captarea emisiilor de carbon din termocentrale- Energieland, regia Johanna Ickert, sau despre construcțiile neterminate din Italia, regia B. Felici. Dar am remarcat, nu de puține ori, și umorul (uneori chiar negru) al autorilor care au abordat teme grave în filme ca Țânțarii, verii noștri, regia Moussa Touree (și el premiat), Piccola Terra, regia Michele Trentini, Fără organisme modificate genetic (regia Larisa Artiughina, Ucraina) sau Deșeuri nucleare (regia Miroslav Slaboșpițki, Ucraina).

Eco Fest, ediția a doua, va rămâne cu siguranță în memoria spectatorilor.

 

Călin Stănculescu

Festivalul CineMAiubit

CineMAiubit, la cea de-a 16-a ediție și câteva cărți importante despre film

Ultimul festival de film al anului trecut, CineMAiubit, întâlnirea internațională a viitorilor cineaști, patronată de UNATC, eveniment inițiat de marea Doamnă a filmului românesc pentru copii, regizoarea Elisabeta Bostan, a reunit și la cea de a 16-a ediție cele mai bune filme din 11 țări, anul acesta producțiile poloneze fiind cele mai competitive.

Am remarcat și diversitatea subiectelor,  dar și a modalităților filmice de abordare, precum și seriozitatea tinerilor cineaști, care, în domeniul documentarului, țin să se afirme prin originalitate și patos. După fel și chip, film semnat de Paula Oneț, de la Univesitatea Babeș-Bolyai, este un mixtum epic cu surprinzătoare dialoguri între cei vii și imaginea lor, care va lua un loc pe o cruce de mormânt. Absurd, umor, gravitate sunt câteva din trăsăturile ce nuanțează figuri și destine de oameni dintr-un sat uitat de lume, Ianculești. Autoarea și-a asumat și scenariul, imaginea și montajul unui film de 17 minute care ar putea fi oricând promovat cu succes de o televiziune. Și Campioana de porțelan, regia Mihai Dragolea,( tot de la Universitatea Babeș-Bolyai), film nu lipsit de calități, evocă, într-un focus biografic convingător, viața unei tinere campioane de box, cu victorii și decepții, dar mai ales cu multe ore de antrenament. Regizoarea Sânziana Viziteanu, de la UNATC are curajul, cu filmul Treisprezece, de a spune din nou pe ecran viața unui fost deținut politic, a cărui tinerețe a fost îngropată în gulagul comunist. Și Stela Pelin, tot de la UNATC, atacă inspirat povestea unei deportate din Moldova, care s-a numărat printre puținii români întorși din Siberia. Filmul Kurgan oblast rămâne un document elocvent pentru o pagină neagră de istorie românească, pe care puțini o știu, dar mult mai mulți vor s-o oculteze. Ioana Mischie (UNATC) încearcă cu succes armele din panoplia cinematografului poetic în filmul În căutarea spațiului pierdut,  gen dificil și rar abordat de viitorii cineaști.

Dincolo de numeroasele secțiuni, evenimente, am remarcat lansarea a trei volume despre cinema dedicate, primul lui Victor Iliu, cu ocazia centenarului nașterii marelui cineaste de către biograful său regizorul Nicolae Cabel, al doilea scrierilor despre film semnate de cunoscutul critic și profesor George Litera, al treilea despre Marketing și cinema, având drept autori pe Lucian Pricop, Ada Solomon și Maxim Meca.    

Victor Iliu- ,,a desena timpul” de Nicolae Cabel, reunește inspirat mărturii, portrete și evocări , ce configurează biografia autorului filmului La Moara cu noroc, profesor și ctitor de instituții cinematografice, fără a ocoli și opinii fără tentă hagiografică. Titus Vîjeu prefațează, cu spectaculoase trimiteri la istoria filmului, un volum de neocolit pentru orice iubitor al cinematografului românesc.

Pagini despre film de George Littera are trei secțiuni consacrate esteticii, filmului românesc și celui universal, textele autorului păstrându-și tinerețea și valabilitatea pentru orice ucenic al celei de a șaptea arte.

Marketing și cinema este o lucrare de pionierat în domeniu, cu referiri la piețe, săli, strategii, rețele, dar și la distincții, festivaluri sau târguri, un autentic instrument bibliografic  extrem de necesar oricărui fan al filmului, fără a mai socoti pe specialiștii din domeniu.

 Calin Stanculescu