Ursul de Aur și Premiul FIPRESCI, succes greu de contestat la Berlinală

Călin Peter Netzer, ale cărui prime două filme Maria și Medalia de onoare au fost apreciate la mari competiții internaționale, reușește cu al treilea film de ficțiune Poziția copilului un succes greu de egalat în istoria filmului tânăr românesc contemporan, adică al Noului Val.
Culmea ironiei , cineastul câștigător a două importantissime premii la Berlin, nici măcar nu e pomenit într-o carte dedicată regizorilor din valul amintit. Cel care câștiga cu Maria un buchet de premii prestigioase la debut era uitat în favoarea unor documentariști, importanți, la urma urmei, dar nu majori ca poziție în construcția Noului Val. Și Medalia de onoare, film pe nedrept ocolit de critica de film, cu o distribuire păguboasă, poate cu mai mari rețete pe canalele televiziunilor, este o operă care consolidează fotoliul de orchestră al regizorului, capabil să exploateze contrapunctul, să inspire modificarea morală a unui om anchilozat de roata istoriei în propriile defecte, nu fără să-i păstreze
calități latente, excelent demonstrabile în interpretarea acelui monstru sacru de Victor Rebengiuc. Cineastul reușește prin complicitatea lui Radu Beligan o secvență de antologie privind poziția moralei în apropierea extincției.
Fără a șoca prin felii de viață alese, Călin Netzer impune prin încărcătura psihologică a personajelor sale, prin tensiunea in status nascendi, care determina avansarea conflictului aici, focusat pe efortul mamei de a salva copilul de o pedeapsă meritată, mai mult pe dragostea asfixiantă a aceleiași mame care determină divorțuri mai rele decât moartea. Experiențele biografice declarate de scenariști, Răzvan Rădulescu și regizorul însuși trimit la experiențe universale, deloc străine fiecărui copil, apte chiar la nuanțări freudiene, vezi secvența masajului rănilor cucerite din accidentul nefericit și mortal pentru un copil de 14 ani. Luminița Gheorghiu, o actriță care se ascunde spectaculos îndărătul personajului, prin firesc, concentrare, tensiune bine controlată, dar și prin emoția trimisă fără echivoc spectatorilor, reușește să impună umanitatea vinovată de dragoste maternă, dincolo de relații sau poziții sociale. Nu pentru a diminua calitatea jocului Luminiței Gheorghiu îmi vine în minte, marea interpretă a ecranului francez, Annie Girardot. Ca și interpreta franceză a lui Visconti, din Rocco și frații săi, Luminița Gheorghiu strălucește prin măsură, echilibru, discreție și modestie, atribute rare în perimetrul filmic românesc. Nu mai puțin, succesul Călin Netzer vine dintr-o inspirată alegere a echipei, care-l poate propulsa cu mai mult succes pe orbita Oscarului, trofeu vânat de mulți ani de cineaștii români.
Cu și fără Oscar, Călin Peter Netzer rămâne un nume de referință în istoria filmului European și românesc contemporan și cred, că dacă ar face filme dincolo de competițiile CNC-ului, ar câștiga mai mult. Vine vremea când CNC-ul devine un organism desuet, ce trebuie regândit de la zero pentru adevărata afirmare a talentelor cineaștilor noștri.

Felia de viață ca brand…

…de nou val, de nou cinema, de renaștere întârziată a filmului românesc. Acesta cred că este cheia succesului cel mai recent obținut la Berlin de regizorul Călin Peter Netzer, care a câștigat cele mai importante premii, și anume, Ursul suprem (adică de aur) și Premiul FIPRESCI (după mine echivalent a trei Oscaruri importante).
Considerat capăt de linie, filmul Marfa și banii, de Cristi Puiu,( premiera- iunie 2001) era o felie de viață lipsită de spectaculosul decantării valorilor morale, dar importantă pentru modul relatării și răceala autorului cantonat într-un obiectivism elegant, colorat de dialog și bine ambalat într-o imagine dezinvoltă. Doi ani mai târziu debutantul Netzer cucerește Locarno și ia cu filmul Maria două premii de interpretare (Diana Dumbravă și Șerban Ionescu), precum și premiul special al juriului. Caz real de femeie nevoită să se prostitueze pentru a crește șapte copii, care moare într-un accident când se întrevedea sfârșitul mizeriei, Maria este debutul cineastului, care își va reconsidera armele artistice cu Medalia de onoare, melodramă cu tușeuri comice într-un univers cu valori puse pe dos, focusate pe vinovății reale sau închipuite. Alte câteva felii de viață decupate de Noul Val al filmului românesc sunt Hârtia va fi albastră, (Radu Muntean),Călătorie la oraș (Corneliu Porumboiu), Moartea domnului Lăzărescu, (Cristi Puiu), Lampa cu căciulă ( Radu Jude), 4,3,2 (Cristian Mungiu), La drumul mare (Gabriel Sârbu), Elevator (George Dorobanțu), Pescuit sportiv (Adrian Sitaru), Marți după Crăciun (Radu Muntean), Aurora (Cristi Puiu), Periferic (George Bogdan Apetrei).
Printre atributele specifice operelor tinerilor cineaști nu se numără tentația literaturii, magnetismul istoriei, nu neapărat cu mii de figuranți,replici desuete din mincinoase cărți de istorie, filmul experimental, cu doar o notabilă excepție -Gheorghe Preda, eseul- gen Holy Motors (aici exagerez puțin), filmul pentru copii sau memorialistica,(excepție-Constantin Popescu cu Portret al luptătorului la tinerețe ), portretul, biografia etc. etc.
Poziția copilului intră în sfera filmului psihologic focusat pe relația mamă-fiu, cu conotații oedipiene, după mărturisirile autorului, cu sugestii vagi despre corupția înaltei societăți românești ( care cel puțin vreo două veacuri ar trebui să crească de aci încolo), cu accente mai ferm puse pe relațiile de familie tensionate, fie prin uzură, fie prin incompatibilitate. Redescoperirea suferinței materne din finalul filmului anulează punctele de plecare, iubirea dictatorială a mamei celui ce săvârșește accidentul mortal pentru un copil inocent. Explicațiile rezistă din punct de vedere psihologic și uman, campania pentru salvarea de rigorile justiției a fiului vinovat intră în biografia feliei de viață, evocate cu echilibru, discernământ și măsură, fără tente melo, fără demonstrații moraliste și moralizatoare în dialog.
Opțiunea pentru felia de viață, un nou neorealism dacă doriți, are în subtext frustrări enorme la nivel de individ, nu mai puțin la nivel de familie, grup, colectivitate, societate. Oricum este preferabilă, cu riscurile subînțelese spălării pe creier practicate cu frenezie de filmul american importat într-o veselie de distribuitorii cumpărați, precum filmele, la pachet. Publicul nu mai are în față drama opțiunii el are la dispoziție doar comedii cretine, aventuri din care nu lipsesc urmăriri ce cresc adrenalina, tone de hemoglobină pe pereți ș.a.m.d. Educat cu conservele marca Hollywood, publicul nostru se îndepărtează treptat de autenticele valori ale filmului european, printre care Poziția copilului este pe un loc meritoriu. Sper, totuși, ca premiile berlineze să-i aducă regizorului și publicul meritat.
Călin Peter Netzer a crescut de la film la film prin calitatea opțiunii pentru subiect, prin perfecțiunea echipei și a celor ce au promovat filmul, așa că nu m-ar mira să-l văd stăpân și pe un Oscar. Deși, personal, mai degrabă apreciez instituția Zmeurei de aur pe care regret că nu o văd instaurată și în cinematografia românească. Personal mă înscriu la orice inițiativă de acest gen…