Limba română și filmul românesc

Urmașilor mei Văcărești,/ las vouă moștenire/
Creșterea limbei românești
Ș-a patriei cinstire!

Să vedem, foarte concis, cum s-a respectat acest testament al lui Ienache Văcărescu, peste secole de către slujitorii artei fără muză, arta a șaptea. Cum primii 35 de ani din istoria filmului românesc s-au petrecut fără cuvinte, acest lucru nu i-a îndepărtat pe cei mai avizați profesioniști ai limbii române, scriitorii, de misterele filmului. Chiar perioada denumită Marele Mut oferă și azi satisfacții estetice de prim rang,dar și surse de inspirație, chiar dacă nostalgia, candoarea și amatorismul primează (vezi Războiul Independenței, inspirat copios din ciclul Ostașii noștri de Vasile Alecsandri, dar și, o fastă consecință, remake-ul lui Caranfil, Totul e tăcere ,apoi, Manasse,, dar și din perioada sonorului Trenul fantomă, O noapte de pomină, Se aprind făcliile etc.).
Fără a porni de la plebicist (adică referendum, noțiune pe larg vehiculată și azi), adică de la modelul O noapte furtunoasă, care a fost prima ecranizare a comediilor lui I.L. Caragiale (1943), regia Jean Georgescu, mă reîntorc în timp, pentru a enumera doar câteva dintre marile voci ale limbii române ( și aici îi subînțeleg pe scriitori, istorici, teoreticieni, esteticieni, slujitori consacrați ai limbii materne), care au contribuit la edificarea școlii naționale de film.
Și anume, Victor Eftimiu, scenarist și autor de omagiu liric adus filmului (1912), Alexandru Macedonski, autor de scenarii, Liviu Rebreanu, probabil, primul autor de scenarii de film, dar și cronicar, mulți ani mai târziu fiind și în comisia de cenzură a filmelor, Tudor Arghezi, care publică, în 1912, primele considerații estetice despre film în revista Viața românească, scenariștii Emil Gârleanu și Corneliu Moldovan,(primul președinte al SSR), Ion Marin Sadoveanu, N.N. Șerbănescu,Isaiia Răcăciuni, Nicolae Porsenna, N.D. Cocea, comentatorii Felix Aderca, Mihail Sorbul, G. M. Zamfirescu, Camil Petrescu, scenarist, cu multe ghinioane, teoretician, cronicar care va ocupa și funcții în organismele de stat ale cinematografiei, Zaharia Stancu, Tudor Mușatescu, Dan Botta, George Călinescu, Ion Minulescu, Sașa Pană, Eugen Ionescu, Mihail Dragomirescu, Tudor Vianu, Constantin Noica, poetul avangardist Benjamin Fondane, totodată scenarist, teoretician al filmului și regizor, Emanoil Bucuța, Sașa Pană, Hortensia Papadat- Bengescu și foarte mulți alții. Nu toți favorabili filmului. Ca artă.
Scenariile și dialogurile filmelor nu puteau fi despărțite de limba română. Primul element tinde a deveni chiar un gen literar, al doilea rămâne la latitudinea fanteziei scenariștilor și regizorilor. Cum componentele lingvistice ale filmului nu deveneau un gen, la începutul istoriei filmului, acestea prevesteau totuși, sâmburele de formă filmică în expresia literară regăsită în roman, nuvelă, schiță, epopee, dramaturgie, comedie, poezie. Influența filmului asupra limbii s-a materializat prin eforturile de vizualizare a prozei, prin ritmul inspirat de montajul filmic, prin aspirația scriitorilor de a nu rămâne simpli comentatori ai noii arte, ci și teoreticieni sau chiar legislatori, sau implicați direct în producerea filmului prin elaborarea de scenarii, sau direct în munca de creație pe platouri. Dupa cum astazi, sinopsisul, story-boardul, rezumatul, draftul au in nuce capacitatea de a deveni genuri.
Nu doresc să înșir cohortele de scriitori (câteva sute), care au ales cinematografia, fie ca hobby, fie ca izvor pecuniar, fie dintr-o subtilă aliniere la universul unei arte ce promitea faimă și avantaje, fie din autentică credință de reflectare a propriului crez despre societatea românească, în cei aproape 45 se ani de regim comunist. Sunt scriitori care au dat opere de referință, acum mă refer doar la contemporani și nu la clasici, ecranizați, fiind comozi pentru cenzura și ideologia timpului, în cantități industriale, în diferite formate. Horia Pătrașcu este unul, cu Reconstituirea, lui Lucian Pintilie, Mihnea Gheorghiu cu Zodia fecioarei a lui Manole Marcus, dar și Tănase Scatiul, (după Duiliu Zamfirescu), Geo Bogza cu Iacob de Mircea Daneliuc, dar și cu documentarul Tăbăcarii, regia Mirel Ilieșu, Zaharia Stancu cu Prin cenușa imperiului, după Jocul cu moartea film semnat de Andrei Blaier, Marin Preda cu Moromeții, regia Stere Gulea, Bujor Nedelcovici cu Faleze de nisip, de Dan Pița, subiectul de expandată paradă ideologică, cu consecințe nefaste pentru cinematografia și cultura românească. După cum au fost scriitori- regizori, scenariști, istorici,teoreticieni, actori sau critici de film, iar exemplele sunt bine cunoscute.
Îndrăznesc o paranteză pentru a omagia câțiva dintre autorii care s-au ocupat mult mai serios decât subsemnatul de relația Limbii române cu cea de a șaptea artă (patria noastră, cum spunea Nichita Stănescu)- doctorul Ion Cantacuzino, D.I. Suchianu, Mihnea Gheorghiu, Buji Rîpeanu, Tudor Vlad, regretata Adina Darian, Ioan Lazăr, Romulus Rusan, Dana Duma și încă mulți alții.
Cred că mottoul lui Ienache Văcărescu s-ar putea comenta astfel pentru cele trei mari perioade ale Istoriei cinematografiei naționale, după opinia mea (de la începuturi până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, perioada 1948-1989, și din 1990 până astăzi). Este vorba de creștere și cinstire.
Suport decisiv al filmului românesc, limba română s-a regăsit în special, la valorile ei curente , în opera cineaștilor care au ecranizat opere literare, intrate în conștiința publicului cu marjele de respect diferite față de original. Nu mai puțin opera comentatorilor, analiștilor, teoreticienilor a conferit un statut destul de riguros începuturilor reflectării filmului în oglinda unei abordări distincte și specifice pentru o artă ce abia cucerea norme, clasificări și teorii. Asta pentru prima perioadă, când o anumită atitudine pentru cinstirea și creșterea limbii materne era evidentă.
Pentru cea de-a doua perioadă, descreșterea este marcată în edificarea limbajului de lemn al ideologiei totalitare, care s-a reflectat în mare măsură și în filmul românesc, chiar sub pana unor apreciați scriitori, contaminați de mirajul realismului socialist. După cum clasici, au virat de la valorile tradiționale la cele de import (cazul Sadoveanu, de la comentariul la Țara Moților, filmul lui Paul Călinescu, premiat la Veneția la Mitrea Cocor, nu mai puțin Arghezi și Bogza ).
Într-o replică, poate involuntar programatică, opera cineaștilor din școala documentarului românesc, a încercat să reflecte în limitele genului, valorile limbii române în monografii , eseuri, portrete ale marilor clasici Alecsandri, Creangă, Eminescu, dar și Nichita Stănescu, Marin Sorescu sau alți poeți contemporani. Nu mai puțin trebuie evocată Școala sociologică a lui Dimitrie Gusti, care a inspirat multe opere majore ale documentarului românesc, cu accente evidente pe conservarea valorilor limbii române. După cum operele cineaștilor din animație n-au ocolit omagiul adus marilor scriitori, mai ales poeților, dar să nu-l uităm pe Caragiale, prezent și în a opta artă, prin originale ecranizări, tratate cu multă fantezie plastică.
Trecând la cea de-a de a treia perioadă istorică evocată, putem spune că limba română a cam ajuns într-o dublă fază, poate deloc paradoxală de descreștere, și creștere, iar cinstirea ei se cam face uitată din preocupările cineaștilor de toate vârstele. Din nefericire, fenomenul descreșterii este generalizat la presă, televiziune, evenimente așa-zis culturale sau artistice, dar și în discursul agramaților politicieni contemporani, ce proliferează în viața țării. În cinematografie excepție face documentarul pe format clasic sau de televiziune. Nu cred că intruziunea limbajului golănesc, marcat de jargoane de ultimă oră poate deveni marca, atributul primordial al cinematografului național. Aceste limbaje aparțin unor autori și culturii lor. Unde nu ESTE cultură, cam nimic nu e. Contraexemplele nu lipsesc, și acest lucru mă face optimist. Cât privește exemplificările, cred că le cunoaște toată lumea. Ori creșterea limbii române în această perioadă se traduce și prin mulțimea de aprecieri internaționale ale filmului românesc din ultimii 23 de ani, adică zeci de premii prestigioase obținute la cele mai importante festivaluri internaționale.
Câteva semne de întrebare pentru viitoarele întâlniri, care pot aprofunda raportul atât de volatil, în același timp, atât de concret și dinamitard, al limbii române cu a 7-a artă.
A reflectat filmul istoric românesc limba și adevărurile epocilor evocate?
A fost respectat argoul autentic al diferitelor categorii sociale în filmul contemporan?
Este intruziunea masivă a limbajului licențios în Noul Cinema, marcă a unui realism fără limite sau doar o defulare auctorială explicată psihanalitic prin anii de cenzură?
Mulți cineaști s-au dedicat și literaturii. Ocupă poezia, proza, dramaturgia, memorialistica lor un loc important în istoria literelor românești?
Alți membri importanți ai breslei cineaștilor s-au afirmat pe tărâmul comunicațiilor sociale, filozofiei, educației, istoriei artei sau doar Istoriei. Cu doctorate în regulă. Au vizibilitate aceste opere și contribuții la cultura românească?
Sunt suficient de aprofundate, fiabile și productive raporturile dintre instituțiile statului (care trebuie să vegheze la conservarea valorilor limbii materne) CNA, Academia Română etc. și instituțiile care configurează universul filmului românesc? De la traduceri, dublaje pentru filmele pentru copii, dialoguri din scenarii aprobate și nerespectate, la texte posibil subversive, licențioase și incitatoare, prezente apoi pe ecrane?
Cum privim importul de anglisme în dialoguri de film, dar mai cu seamă în limbajul criticii de film sau doar de informație sau de întâmpinare, ca marcă de snobism, de superficială superioritate, sau, evident, ca o invazie lingvistică periculoasă ca franglais-ul de câteva decenii în urmă?

Pe 2 septembrie Uniunea Cineaștilor a omagiat Limba Română printr-un emoționant spectacol de poezie și muzică susținut a actorii Maria Ploaie, Janine Stavarache, Dorel Vișan. Ștefan Velniciuc, Eusebiu Ștefănescu și de formația de violoncele a celebrului Marin Cazacu. Au fost proiectate filme despre Limba Română și soarta ei în Basarabia, despre Eminescu și Creangă (autori Laurențiu Damian și Nicolae Mărgineanu.Doamna cercetător dr. Ioana Vasiloiu ne-a asigurat că Limba Română nu va pieri nici peste secole. Organizatorii, regizorul Laurențiu Damian, Președintele Uniunii Cineaștilor, Producătorul Vasile Neagoe și actorul Ștefan Velniciuc ne-au asigurat că Limba Română va mai fi sărbătorită și fără imperativele unui Decret-Lege.
Călin Stănculescu