Două volume dedicate operei regizorului Andrei Tarkovski

Recent au apărut două volume dedicate operei cinematografice semnate de marele cineast Andrei Tarkovski. Primul volum are drept titlu Ambiguitate teatrală și finalitate liturgică în opera lui Andrei Tarkovski și este semnat de Marina Roman, al doilea, Canonul lui Tarkovski, este semnat de Dmitri Salânski, unul dintre cei mai reputați analiști ai filmelor regizorului rus. Primul volum a apărut la editura Bibliotheca, Târgoviște, al doilea la editura Arca Învierii, condusă de colega noastră Elena Dulgheru, în seria Tarkovski.
Primul volum este consacrat analizei operei tarkovskiene, aprofundată dintr-o perspectivă hermeneutică religioasă, perfect argumentată prin circumscrierea filmelor unei evoluții spirituale profund atașate, marilor teme ale altarului artei-Adevărul, slăbiciunea și forța spiritualității umane, Timpul, cu gradele sale de ambiguitate. Ambiguitatea teatrală rezultă din lungimea cadrelor, din percepția Timpului în opera takovskiană, din minimumul de personaje, din densitatea dialogului, din impactul elipselor, din intensitatea și tensiunea psihologică instaurate în raporturile dintre eroii cineastului.
Marina Roman descoperă și fundamentele autobiografice prezente în filmele lui Tarkovski, cu trimiteri explicite la Copilăria lui Ivan, la Oglinda, la Nostalgia și la Sacrificiul.
Un important capitol al volumului Marinei Roman este dedicat comentariului autorului analizat asupra propriei opere, asupra funcției artei filmului, pornindu-se de la textul Sculptând în timp-Reflecții asupra cinematografului de Andrei Tarkovski, apărut în 1996. Rigoarea și consecvența poeticii tarkovskiene impresionează și astăzi prin spiritul polemic cu teoriile montajului semnate de Eisenstein, cărora le sunt aduse completări nu neapărat, total, anulatoare.
Marina Roman își desfășoară discursul critic, potențat cu referințe și argumente, perfect convingătoare, spre descifrarea sensurilor, simbolurilor, metaforelor, nu mereu ușor de descifrat, în ciuda materialității imaginii filmelor tarkovskiene . Importante sunt și mărturiile subiective inspirate de primele contacte cu arta filmului, care creionează sinceritatea demersului,fără a impieta asupra seriozității și profunzimii analitice a textului.
Lucrare de doctorat condusă de regizorul Alexa Visarion, volumul Ambiguitate teatrală și finalitate liturgică în opera lui Andrei Tarkovski de Marina Roman îmbogățește semnificativ literatura critică dedicată artei a șaptea din România.

Anunțuri

Când se lasă seara peste București sau Metabolism, un nou film semnat Porumboiu

 

Prezența, în seara (și sala) premierei filmului semnat de Corneliu Porumboiu, a regizorului Lucian Pintilie mi-a reamintit generozitatea de neegalat a puținilor mari profesori de film.

Filmul lui Porumboiu intitulat, încifrat doar aparent, evocă un moment de criză auctorială a unui regizor obligat de scenariu, să-și exhibe iubita (temporară sau nu) într-o scenă obsesiv repetată, obsesiv cauzatoare de crize maladive reale sau închipuite, obsesiv generatoare de reflecții sugerate de posibilitățile tehnice ale artei a șaptea, de gusturile culinare și ce tip de culturalitate evocă.

Construit magistral prin economie, umor subînțeles, subversiv și, nu odată, cu o solidă bază filologică, Metabolismul lui Porumboiu se poate înscrie facil în categoria, genul, istoria filmelor despre film, copios ilustrată de la începuturile artei înscrise pe peliculă.

Dar demersul cineastului trece de simpla criză (de inspirație sau de ulcer, simulate sau nu) a protagonistului său, regizorul Paul a cărui amantă trebuie să joace la sfârșitul filmului o scenă nud, decisivă și pentru avansarea interpretei Alina, în centrul imaginii (preocupărilor, vieții, duelului spiritual sau devoalării ignoranței vizavi de istoria cinematografului). Porumboiu practică în acest film un umor mult mai subtil,(față de A fost sau n-a fost sau Polițist, adjectiv) care poate deveni sibilinic pentru nivelul de cultură al spectatorului mediu. Nu doar caracterul filmului (din film) în discuție, mult prea vag definit, în afara necesității schimbării, dar și diferențele tehnice dintre filmul înregistrat pe peliculă și cel digital, o altă sursă de umor implicit, care devine grav prin introducerea elementului timp, în geneza operei, pot îndepărta un spectator mai puțin familiarizat cu Cinemateca.

Avatarurile regizorului imaginat de Corneliu Porumboiu, conțin in nuce o poetică filmică de mare concentrare dramatică, umană, cam greu accesibilă nu doar spectatorului mediu, dar și membrilor  juriilor internaționale, ca să nu mai vorbim de comentatori făcuți peste noapte.

Este posibil ca una dintre concluziile (și ambițiile) Metabolismului să fie diferența față de autorul filmului Marfa și banii. Considerat de o parte a criticii drept întemeietorul Noului Cinema Românesc,Cristi Puiu a creionat în Aurora un fel nou de poetică a filmului, destul de egolatră, marcată de un refuz categoric al narațiunii facile, de interpretări, nu neapărat revoluționare, ale timpului și spațiului filmic, care potențează acțiunile eroului  din filmul amintit.

Paralela denudării actriței cu aceea a supremei denudări endoscopice a cineastului (reală sau contrafăcută) constituie încă un semnal de alarmă pentru tragismul existenței autorului, înconjurat de promiscuitate, ignoranță, lipsă de umor, falsitate și la urma urmei, lipsă de rezonanță, recte de armonie.

Corneliu Porumboiu mi se pare a fi, alături de Cristian Mungiu, dintre  cei mai autentici cineaști ai Noului Val românesc, prin altitudinea  poeticii lor, prin consecvența față de un radicalism necesar epurării istoriei filmului românesc de impostură, amatorism și ignoranță. Nu goana după mortalul rating, nu reverența în fața kitschului național, promovat de televiziuni și presă într-o veselie tragică, sunt atributele celor mai importanți cineaști români. Amintiți-vă de romanele lui Dan Stanca, prozatorul îndeobște ocolit de recunoașteri meritate. Este o posibilă ultimă  paralelă cu ultimul film al lui Corneliu Porumboiu.

 

 

Călin Stănculescu