Armenia și America într-un film și o carte

Armenopolis este un film dedicate comunității armenilor din România, cu o focalizare asumată pe biografia orașului Gherla, urbe ridicată pe teritoriul Transilvaniei, la începutul secolului al XIV-lea.
Documentar de suflet dedicat unei etnii întemeietoare de civilizație filmul semnat de Izabela Bostan Kevorkian și Florin Kevorkian desenează cu profund sentiment de recunoștință și respect istoria edificării orașului Gherla, pe teritoriul Imperiululi Habsburgic, înălțat pentru supraviețuirea unui popor supus vicisitudinilor istoriei până la cotele tragice ale unui Holocaust nerecunoscut nici în prezent.
Autorii filmului redesenează istoria întemeietorilor orașului într-un montaj inspirat de documente, fotografii, facsimile, incunabule, portrete, dar și cu momente semnificative ale prezentului, care demonstrează perenitatea civilizației armene, adânca ei ancorare în prezent, fenomen imposibil de surprins, fără o temeinică documentare a unui trecut plin de culoare și simțire.
De la planurile proiectului de oraș născut din neant până la secvența plină de sens a nunții armenești din zilele noastre au trecut șase secole ce demonstrează integrarea etniei armene în mijlocul românilor, chiar dacă sub alte auspicii politice, economice , comerciale și culturale decât în prezent.
Prezența , cu rang de laitmotiv, a așezărilor urbane din Gherla, ridicarea acestora la rang de personaj, mut dar viu al prezenței armenești în viața unui oraș, conferă filmului dincolo de valoarea documentară, subtilitățile de simbol al permanenței, al perenității, al tradițiilor nicicând părăsite de locuitori. Evitând deliberat arhitectonica socialistă a orașului, vizibilă doar în câteva planuri de ansamblu, autorii filmului au eludat și trecerile istoriei tragice dintre (și inclusiv) războaiele mondiale.
Sunt convins că Izabela Bostan și Florin Kevorkian își vor urmări generosul gând dedicat armenilor din România abordând cu inspirație, har și suflet și alte momente definitorii ale prezenței acestei nații în coagularea neamului românesc. Și un Antim Ivireanu este un nume suficient pentru viitoare surse de inspirație pentru cei doi talentați cineaști.
Izabela Bostan și-a lansat, nu cu mult timp în urmă, o importantă carte dedicată filmului muzical american. Subintitulat între profunzime și strălucire, volumul apărut la UNATC PRESS, cercetarea academic a autoarei se focusează pe un autentic fenomen filmic, apărut odată cu apariția sonorului, sau odată cu decesul Marelui Mut, divertismentul muzical-coregrafic, ce avea să-i scoată pe americani din mare depresie a Crizei, pentru a-i plonja în mijlocul marilor desfășurări hollywoodiene ale lui Busby Berkeleyș în subtilitățile lui Stanley Donen, Vincente Minnelli sau Bob Fosse.
Gen cinematografic aflat în grațiile publicului încă de începuturile deceniului patru al secolului XX, filmul muzical nu s-a despărțit decât rareori de componenta sa coregrafică, ilustrată cu strălucire de interpreți ca Fred Astaire, Judy Garland, Gene Kelly, Rita Hayworth, Nathalie Wood, Liza Minnelli, Ginger Rogers, Eleanor Powell etc. etc.
Izabela Bostan are meritul de a consacra dincolo de istoria genului, substanțiale capitole dedicate tipurilor coregrafice, evocărilor unor secvențe reprezentative din filme de referință, neuitând a surprinde analitic valențele sociale, a analiza gama reacțiilor publicului, precum și evoluția coregrafiei în spațiul virtual.
Cartea Izabelei Bostan consacră o autoare cu mare acuitate critică, binevenită în spațiul istoriografiei de film, domeniu mai puțin prizat de autorii de astăzi, dedați mai degrabă analizelor greu de tradus în limba română.

Anunțuri