Festivalul CinePolitica a ajuns la cea de a șasea ediție

Cunoscutul documentarist Copel Moscu conduce inspirat de șase ani Festivalul internațional al Filmului Cinepolitica, unde toți spectatorii au ceva de învățat, toți spectatorii ies mai lămuriți a propos de mișcările politicii contemporane, sau chiar mai bine edificați asupra personalităților ce conduc ( mai mult rău decât bine)  azi cu mână forte( sau nu) diverse foste imperii sau națiuni.

Cea de a șasea ediție a amintitului eveniment artistic desfășurat majoritar la sala Elvira Popescu a Institutului Francez din București a avut în deschidere două filme și anume Războiul Regelui (The King who tricked Hitler), regia – Trevor Poots, narator – Marcel Iureș și  Imaginea de apoi (Afterimage), regia – Andrzej Wajda.

În primul film, ultimul șef de stat din perioada celui De-al Doilea Război Mondial, Regele Mihai l evocă princpalele evenimente ce au dus la lovitura de stat de la 23 august 1944. Îl secondează istorici ca Matei Cazacu,   Ion Scurtu ( fost director al Arhivelor Naționale), Denis Deletant, Neagu Djuvara,  politicieni ca fostul secretar american  de Apărării, Wesley Clarke, Principesa moștenitoare a tronului AS  Margareta, ziariști ca Annelie Ute Gabany etc. etc. Ansamblul intervențiilor converg la concluzia importantă a contribuției României la scurtarea războiului cu 200 de zile, dar și la înrobirea țării sub dictatura rusească, deloc atenuată ( ba chiar facilitată ) de marile puteri – SUA și Marea Britanie.

Este cu deosebită forță documentară schițată situația dinaintea abdicării Regelui, când comuniștii erau fericiți la plecarea acestuia la Londra la căsătoria reginei Elisabeta a doua, iar apoi profund decepționați de întoarcerea sa , care le-a stricat planurile de acumulare rapidă și totală a puterii. Care se va întâmpla peste doar  puțin timp, cu ajutorul șantajului și minciunilor, argumente folosite predilect de comunișt și permanent  înscrise în ideologia lor funestă.

Documentarul istoric semnat de Trevor Poots  a fost selecționat de History Chanel UK în ianuarie curent și a fost selectat în competiția oficială de la Pressac International Film Festival în Franța.

Bucuria Galei inaugurale a Festivalului Cinepolitica a fost materializată de proiecția (din nefericire) ultimului film semnat de marele cineast polonez Andrzey Wajda,  Afterimage (Imaginea de apoi).

Filmul evocă primii ani ai deceniului șase, unde la Lodz trăia unul dintre cei mai mari pictori polonezi, cel mai important artist polonez al secolului al XX-lea, Wladyslaw Strzeminski, avangardist asistent al lui Malevich, prieten cu Chagal, teoretician și profesor cu o mare carismă, idolatrizat de studenți, anihilat de totalitarismul comunist.

Wajda apelează la un realism frust, care aduce aminte de aceleași  secvențe dramatice trăite atât de polonezi cât și de români la instaurarea dictaturii comuniste – evocând eliminarea din instituția vitală (Academia de Artă din Lodz) pentru un artist, mare rănit în primul Război Mondial ( Wladislaw Strzeminski și-a pierdut un picior și o mână), sechestrarea bonurilor necesare subzistenței, eliminarea din organizațiile care mai aduceau un minim avantaj material (aici Uniunea artiștilor), hărțuirea permanentă de către organele Securității comuniste, imposibilitatea  obținerii unui loc de muncă decent pentru un artist al cărui formalism din anii tinereții îl aliniase ( în anii 20)  la preceptele revoluției ruse. Și cum trezirea a venit prea târziu, Jdanov  cu principiile lui fondatoare ale unui fantasmagoric  realism socialist, falimentare, ridicole și, din nefericire, provocatoare de profunde drame umane în rândurile autenticilor artiști ai timpului oprit din loc de dictatura analfabeților, a triumfat pentru scurtă vreme. Din nefericire,  în această vreme evocată magistral de Wajda, cu o desăvârșită desenare a decorurilor , ce evocă interioarele modeste ale celor oprimați de regimul comunist, într-o epocă în care a fost refuzată și celebra donație adresată statului român de către Brâncuși, cu girul unor academicieni ca Oprescu,  Călinescu, Sadoveanu, autentici trădători de țară, niciodată jucați ca atare.

În viziunea academicienilor amintiți, Brâncuși era un exponent al artei cosmopolite, un reprezentant al celor mai înportanți exponenți ai  burgheziei mondiale și ale capitalismului pernicios.

Ultimul film semnat de Andrzej Wajda este un extrem de convingător apel la neuitare față de consecințele regimului dictat de Moscova în jumătate de Europă după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Crime, teroare, refuzul libertății, refuzul justiției, refuzul dreptății, și  anularea celor mai elementare legi ale umanității sunt doar câteva dintre elementele cu care marele cineast polonez construiește , din nefericire, cântecul său de lebădă.

În cadrul Festivalului Cinepolitica au mai fost proiectate filme greu de uitat ca Adăpostul din interior, regia Eran Kolirin, un excelent eseu despre sindromul posttraumatic al militarilor lăsați la vatră în armata israeliană, film care a fost comparat cu American Beauty. Sau Trump vs Clinton,docmentar semnat de Trevor Poots, un proiect original evocând alegerile din SUA, înainte de a se afla rezultatul lor . Personalitățile care sunt  convocate la acest film reprezintă nume importante ale politicii americane precum James Woolsey, șef al CIA , dr. Richard Haass,președinte al Institutului pentru Relații Externe, Fred Dasner, editor al NY Daily News precum și guvernatorul Terry McAuliffe, prieten cu soții Clinton.

Un alt documentar dramatic a fost și Putin pentru totdeauna? o schiță convingătoare a riscurilor de care se bucură opozanții unui regim tot atât de totalitar  precum și cele comuniste înainte de anii 90.Opozanților  ideologiei lui Putin le sunt  rezervate doar ănchisoarea, asasinatul sau refugiul în exil. Un documnetar extrem de curajos care poate da de gândit mai mult decât bla-blaul televiziunilor.

În fine filmul  Ciocnirea regia Mohamed Diab (producție Egipt, Franța) este un experiment cinematografic  care se materializează în spațiul claustrofobic al unui camion ce duce prizonieri în orașul Cairo ,animat de protestele masive din Primăvara Arabă din 2012. Faptul că prizonierii Armatei fac parte din tabere diferite potențează confruntările fizice, morale, mentale alături de elementare reacții umane, care nu odată subliniază solidaritatea sau actualitatea unui mesaj ferm împotriva violențelor de orice natură. Premiat la festivaluri precum Cannes, Londra, Valladolid sau Munchen acest film a cucerit și Marele Trofeu al Festivalului Cinepolitica. Felicitări lui Copel Moscu pentru existența acestui eveniment artistic.