Dimineața care nu se va sfârși, un film tulburător, semnat de un cineast preot

Odată cu premiera filmului regizat de Radu Potcoavă Vara s-a sfârșit, una dintre cele mai inspirate, dar și dăruite cu harul modestiei, colege din critica de film, și anume, Elena Dulgheru, care a scris atât de perfect la obiect despre opera unui  Andrei Tarkovski sau Serghei Paradjanov, a apelat pentru a ajunge acasă la același troleibus cu subsemnatul . Prilej cu care a menționat filmul Dimineața care nu se va sfârși, film semnat de preotul Ciprian Mega din Cipru. Normal, nu doar curiozitatea m-a îndemnat să văd filmul (care mi-a fost oferit imediat de către autor), ci și faptul că nu era pe lista de premiere românești a anului trecut.

Or, acest film a participat la un important festival de gen din Italia, Popoare și religii, unde la recomandarea unui vestit  regizor european, polonezul  Krzystof Zanussi a luat marele premiu Istess per il Giubileo della Misericordia,  la Terni.

Distincția acordată la sfârșitul anului trecut, n-a avut nicio relevanță în țară, niciun ecou mediatic important, menit să  semnaleze, nu doar un succes românesc în Europa, ci și impunerea unui autor în concertul atât de puțin zgomotos al cinematografiilor care se mai opun ( pe bună dreptate)  supremației Hollywoodului.

Dincolo de onoranta susținere a marelui cineast polonez, filmul părintelui Mega m-a impresionat prin acuratețea epică a scenariului, deloc tezist, dar complex, deloc simplist, dar atent cu autenticitatea relațiilor dintre personaje, nu puține. Eva, nume predestinat  pentru păcatul primordial (superb jucată de actrița Ela Ionescu) a avut o copilărie și o tinerețe plină de catastrofe. Violată de tatăl vitreg, încercând  să se salveze este victima minciunilor care o împing în traficul de carne vie, expatriată, după o nouă tentativă de evadare este predată criminalilor de diplomatul român ce era complice cu mafioții locali. Evoluând de la prostituată la damă de companie Eva, cu un copil și o mamă în țară depinzând de veniturile ei, începe să conștientizeze dimensiunile prăpastiei cu care conviețuiește.

Părintele confesor al grupului de creștini ortodocși, jucat cu simț al echilibrului și al adevărului psihologic de Valeriu Andriuță, opozant al tentativelor de a folosi biserica în scopuri electorale de către un ambasador (Ovidiu Crișan) versatil, lipsit de scrupule, dar cu multe relații la activ,va reuși în cele din urmă să salveze un suflet pierdut, chiar dacă  lumea mundană este responsabilă  în fața destinului nefericit al unei moderne Dame cu camelii.

Realizat în condiții marcate de un entuziasm amatoristic, transformat ulterior într-o marcă de profesionalism elocvent, filmul părintelui Ciprian Mega impune printr-un mesaj simplu, care subînțelege credința fără reticențe, credința fără întrebări, credința construită de suflet și nu de rațiune. Dar asta nu presupune ralicalism, nu subînțelege fanatism, ci doar  apropiere și înțelegere, chiar și pentru părintele Mitropolit, conjugat cu presiuni politice, din afara sferei Bisericii.

Părintele Ciprian Mega a filmat  Dimineața care nu se va sfârși în doar 13 zile având sprijinul excelentului operator Liviu Marghidan, al designerului de sunet Mihai Orășanu, al monteuzei Nita Chivulescu dar și al al unei bune echipe de interpreți din care aș mai cita pe Ovidiu Crișan (ambasadorul), Valer Delakeza (mitropolitul), Valeriu Andriuță (preotul), Florentina Țilea (prietena Evei).

Chiar dacă evenimentele evocate în filmul părintelui Ciprian Mega se petrec în afara țării, în Cipru, acestea impun dureroase paralelisme cu țara noastră de astăzi, cu locuitorii ei mințiți cam de toate canalele de televiziune și de presa dirijată de politician fără conștiință, precum parlamentarul Richard Brânză, personajul doar evocat de regizor. Mai mult, Dimineața  părintelui Mega vorbește despre indiferență și neînțelegere, despre rea-voință și vulgaritate, despre suferință și îndreptare, despre calea, deloc ușoară, a accederii la credință. Construcția epică este edificată pe o profundă cunoaștere a psihologiei personajelor, scenaristul și regizorul Mega exploatând inspirat observația concentrată pe relațiile umane, experiența de duhovnic fiind decisivă în desenul  propriilor eroi. Mai semnalez doar faptul că în 2015 scurtmetrajul Nunta lui Iov, semnat de părintele Mega a fost selectat la Cannes și că regizorul nostru mai este și autorul romanuli Pântecul desfrânatei, apărut la editura Aldine în 2006.

Ne reîntoarcem la Vara s-a sfârșit, semnat de Radu Potcoavă, un film atașant despre prietenia a doi adolescenț . În timpul vacanței de vară, Mircea, localnic într-un orășel de malul Dunării, nu departe de Cernavoda, accept să-l ajute pe bucureșteanul Alex să-și însceneze răpirea (urmată, bineînțeles, de o cerere de răscumpărare).

Motivul – tatăl lui Alex, la muncă în Italia își amână mereu sosirea, absența sa  presând dramatic existența fiului rămas în grija unei bunici, ușor manipulabile. Dincolo de jocul dezinvolt, credibil și inspirat al interpreților copii – Nicholas Bohor și Dan Hurduc am mai remarcat  pe un veteran al rolurilor secundare, original și cu simțul umorului nea Ilie, adică  Valentin Popescu, dar și Ofelia Popii și Șerban Pavlu, în rolurile părinților lui Mircea. Scenariul propune o întâmplare de factură Durenmatt, victima răpirii înscenate devenind, sau nu, o veritabilă victimă, iar complicele inocent suferind o autentică dramă a vinovatului fără vină.

Radu Potcoavă semnează un convingător film cu și despre copii, cu dramele lor, cu frustrările și bucuriile vârstei din universul căreia cineaștii s-au inspirat copios, dar în ultimele trei decenii mai deloc.

Filmul Vara s-a sfârșit a avut premiera mondială în cadrul competiției Montreal World Festival  2016. Sper ca acest film să fie remarcat și cu ocazia premiilor Gopo sau UCIN de anul

lviitor.

Anunțuri