Premiile Academiei Europene de Film 2017

La Berlin s-a u sărbătorit la finalul anului trecut trei decenii de la înființarea Academiei Europene de Film. Cu acest prilej au fost decernate și premiile dedicate celor mai valoroase producții de pe bătrânul continent.

Câștigătorul detașat al acestor premii a fost filmul suedezului Ruben Ostlund, Pătratul care a primit distincțiile pentru cel miai bun film european, cea mai bună comedie, cel mai bun regizor, cel mai bun actor (Claes Bang), cel mai bun scenarist (Ruben Ostlund) și cele mai bune decoruri (Josefin Asberg).

Cred că dacă nu obținea Palme d,Or la Cannes Pătratul  lui Ostlund n-ar fi obțiunut atâtea premii europene, în competiție cu alte câteva pelicule, cel puțin la fel de valoroase, dacă nu chiar mai mult, cum ar fi   Loveless de Andrei  Zviaghințev, Despre trup și suflet de Ildiko Enyedi , 120 de bătăi pe minut de Robin Campillo sau Cealaltă parte  a speranței de Aki Kaurismaki.

Premiul criticilor europeni (FIPRESCI) sau pentru Descoperirea anului  a fost acordat filmului Lady Macbeth (Marea Britanie), regia – William Oldroyd. Premiul european pentru filmul documentar a fost câștigat de poloneza Anna Zamecka,  pentru Comuniunea, un film dedicat copiilor care datorită condițiilor precare de trai, cresc prea repede pentru a se adapta corespunzător lumii adulților.

Cel mai bu film de animație a fost declarat Loving Vincent, coproducție Polonia-Marea Britanie, regia Dorota Kobiela și Hugh Welchmann, care evocă viața și controversata dispariție a genialului pictor.

Premiul pentru scurtmetraj a revenit filmului de ficțiune spaniol Timecode, regia Juanjo Gimenez, povestea a doi bodyguarzi angajați la un parking. La această categorie a concurat și filmul românesc Scris/Nescris, regia Adrian Silișteanu.

Cea mai bună actriță a fost declarată interpreta eroinei din Despre Trup și suflet, Alexandra Borbeky.

Premiul Carlo Di Palma pentru cea mai bună imagine a fost acordat lui Michael Krichmann pentru filmul lui Andrei Zviaghințev Loveless. Premiul pentru cel mai bun montaj a fost acordat lui Robin Campillo pentru filmul său 12o de bătăi pe minut.

Cele mai bune costume au fost semnate de Katarzyna Lewinska pentru filmul SPOOR. Machiajul și coafura a fost recompensate  în persoana lui Leendert van Nimwegen pentru filmul Brimstone, iar premiul pentru muzică a revenit lui Evheni și Sașa Galperin pentru Loveless. Cea mai bună coloană sonoră a fost semnată de  Oriol Tarrago pentru filmul Chemarea monștrilor.

Premiul  pentru întreaga activitate cinematografică a revenit regizorului rus Alexander Sokurov (autorul filmelor Zilele eclipsei, Mama și fiul, Moloch, Arca rusească, Francophonia  etc.).

Pentru consacrarea  în lumea filmului mondial șipentru  întreaga operă a fost premiată actrița franceză Julie Delpy  (care a debutat la 14 ani în filmul Detectivul de Jean-Luc Godard). Roluri de referință în trilogia lui Krisztof Kieslowski, unul din primii laureați ai premiilor europene de film, Julie Delpy a mai colaborat și alți celebri cineaști precum Bertrand Tavernier, Agnieszka Holland sau Carlos Saura.

Premiul acordat celor mai buni producători a revenit sârbului Cedomir Kolar, iar Premiul publicului a fost acordat filmului Stefan Zweig – Adio Europa, regia Maria Schrader. La această categorie au mai concurat și filmul lui Cristian Mungiu, Bacalaureat sau La Pazza Gioia de Paolo Virzi  sau Comuna semnat de Thomas Vinterberg sau Cealaltă față a speranței, regia Aki Kaurismaki, filme văzute și apreciate în România.

Creată  în anul 1988 de către patruzeci de cineaști (regizori, actori sau producători) Academia Europeană a FilmuluiEuropa  șl-a avut drept prim președinte pe celebrul regizor de film și teatru  Ingmar Bergman.    Iată, de altfel, câteva nume de cineaști fondatori ai acestei prestigioase instituții europene  –    Pedro Almodovar, Lindsay Anderson,  Bernardo Bertolucci,Liliana Cavani, Claude Chabrol, Federico Fellini, Krzysztof Kieslowski, Louis Malle, Marcello Mastrianni, Giulietta Masina , Jiri Menzel, Nikita Mihalkov, Carlo di Palma, Fernando Rey ,Eric Rohmer, Fernando Rey, Jorge Semprun, Istvan Szabo, Paolo și Vittorio Taviani, Andrzej Wajda, Wim Wenders și Krzysztof Zanussi.

Conducerea actuală a Academiei este formată din Wim Wenders (președinte), Agnieszka Holland  și Marion Doring (directori executivi). În urma alegerilor din decembrie 2017, producătoarea Ada Solomon din România a fost realeasă  pentru următorii doi ani.

România  este înscrisă, de asemenea, la una dintre activitățile majore ale Academiei și anume, Premiul acordat de publicul tânăr, secțiune a premiilor anuale, care va avea o etapă la cel mai cunoscut și prizat festival i nternațional  găzduit la Cluj, TIFF.

Din păcate, România nu este înscrisă la una dintre cele mai importante activități ale Academiei și anume ,decernarea premiilor anuale. Este drept că țara cu cei mai mulți membri (613 -Germania) a găzduit această frumoasă festivitate de cel puțin 17 ori, în anul curent premiile urmând a fi acordate în orașul spaniol  Sevilla.

România se situează în a doua jumătate a clasamentului țărilor după numărul de membri (35).Or, Estonia și Letonia cu 18, respectiv 14 membri în Academie sun t țări care  au reușit să găzduiască în 2010 și 2014 ceremonia premiilor anuale ale EFA.

Anglia, Italia, Spania, Franța, Polonia, Elveția, Danemarca, Olanda și Suedia completează topul celor zece țări cu cei mai mulți membri  în EFA, între 279 și 128.

Printr-o mai mare implicare a Ministerului Culturii și Identității Naționale, a Centrului Național al Cinematografiei, a uniunilor de creație ce reunesc profesioniștii filmului românesc, chiar a uniunilor producătorilor de film, cu sprijin de stat sau independenți s-ar putea  corecta anonima prezență a României în cadrul EFA.

Succesele filmului românesc la marile festivaluri internaționale, prezența actorilor români în din ce în ce mai multe coproducții internaționale, nu neapărat cu capital prioritar românesc, îndreptățesc  cu prisosință  și o prezență mai vizibilă în Academia Europeană a Filmului.

Călin Stănculescu, membru EFA

Reclame

Globurile de aur

Finalurile și începuturile anilor prilejuiesc decernarea multor premii pentru arta filmului. Dacă în decembrie asistam la premiile Academiei Europene de Film, unde suedezul Ruben Ostlund  a obținut șase distincții pentru filmul Pătratul, învingător anul trecut și la Cannes, unde a obținut Palme d,Or, privirea amuzantă și acidă a suedezului asupra iadului corectitudinii politice nu s-a mai bucurat de același succes la Globurile de Aur, care aflate la cea de a 75-a ediție au acordat premiul pentru cel mai bun film străin operei lui Fatih Akin In the Fade, cu Diane Kruger în rolul soției, care  răzbună uciderea bărbatului de către neonaziști.

Într-un fel Globurile de Aur prefațează și indică trendul spre care vor merge și premiile Oscar. Organizate la Los Angeles de către Asociația Presei  Străine de la Hollywood, care numără în jur de 1oo de jurnaliști, Globurile de Aur din acest an au fost mai degrabă funerare decât aniversare. Scandalul stârnit de acuzele multor actrițe la adresa unor celebri producători și actori de la Hollywood, nu a fost estompat de defilarea în negru a majorității competitoarelor. Vreo trei actrițe s-a îmbrăcat chiar în rochii provocatoare,cu culoarea predominantă roșu.

Dar, mai întâi premiile Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, regia J.Martin McDonagh, ce evocă povestea unei mame care răzbună copilul violat și asasinat a câștigat patru premii (cel mai bun film dramatic, cea mai bună actriță – Frances McDormand, cel mai bun scenariu–J.Martin McDonagh, cel mai bun actor în rol secundar – Sam Rockwell). Cu 7 nominalizări filmul The Shape of Water, regia Guillermo del Toro, a câștigat premiile pentru regie și muzică –Alexandre Desplat. Filmul cucerise anul trecut și Leul de Aur la Veneția. Forma apei  evocă un experiment secret din America anilor 60.

La  categoria  comedie/musical   a triumfat Lady Bird, film recompensat și pentru cea mai bună actriță, Saoirse Runan, interpreta unei liceene ambițioase care dorește să evadeze dintr-o periferie urbană pentru a se afirma într-o metropolă cosmopolită.

Cel mai bun actor care a evoluat într-o dramă a fost declarat Gary Oldman, interpretul rolului Winston Churchill, din filmul  Darkest Hour (Ora decisivă). La categoria comedie/musical, cel mai bun actor a fost declarat James Franco, pentru rolul din The Disaster Artist, film ce evocă epopeea unui film ratat de la Hollywood (The Room de Tony Wiseau).

Aici se pare că și  juriul a dat-o în bară, actorul fiind imediat acuzat de hărțuire sexuală de nu mai puțin cinci partenere de platou.

Ceea ce a mai umbrit seara Globurilor de Aur a fost și prezența unei vedete de 101 ani la ceremonie- Kirk Douglas, acuzat apoi de unul dintre păcatele tinerețelor , și anume, de faptul că ar fi violat-o  pe actrița Nathalie Wood când aceasta avea 16 ani.

Scandalurile sexuale de la Hollywood, dincolo de numele producătorului Harvey Weinstein, implică și alți mari interpreți precum Kevin Spacey sau Dustin Hoffman, regizori celebri ca Roman Polanski sau Woody Allen  (acuzați de mai mult timp), acestea nefiind ultimele nume date în vileag de mișcarea Time,s Up.

Globurile de Aur prefațează atât premiile BAFTA (acordate în industria engleză de cinema), cât și premiile Oscar, unde de multe ori câștigătorii de la  Globuri au cucerit și un Oscar.

Dar iată și premiile criticilor de film de la Hollywood care oferă anual Critics,Choice Awards.

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri a luat premiile pentru cea mai bună distribuție, cea mai bună interpretare feminină și cel mai bun actor în rol secundar. The Shape of Water a luat premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună scenografie (Paul Denham Austerberry și Shane Vieau).

Premiul pentru cel mai bun film horror/SF și cel mai bun scenariu original au revenit filmului Get Out. Cel mai bun film de ficțiune a fost declarat Wonder Woman, iar titlul pentru cea mai bună comedie a mers la filmul The Big Sick. Majoritatea filmelor câștigătoare la Globuri  și la Critics Choice Awards vor avea premierele românești în primele trei luni din acest an.

Cum și la noi se apropie decernarea premiilor Gopo sperăm că nu toată lumea va veni la patru ace în negru. Până atunci să vedem ce importante producții românești vom vedea în acest an.

Moromeții 2, în regia lui Stere Gulea, cu Horațiu Mălăele în rolul principal se va lansa spre sfârșitul anului, mai devreme fiind programate filmele lui Tudor Giurgiu  Apropierea, al lui Radu Muntean Alice T. și cel cu un nume cam lung (dar programatic)  Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari de Radu Jude.

Cu premiera mondială anul trecut la Festivalul internațional al filmului de la San Sebastian Proroca de Constantin Popescu va deschide seria premierelor românești în ianuarie.În februarie este programat filmul Soldații. Poveste din Ferentari de Ivana Mladenovici. Un alt debut în filmul de ficțiune de lungmetraj este asumat de Andrei Crețulescu cu Charleston.

Anca Damian revine pe ecrane cu un nou lumgmetraj Moon Hotel Kabul. Paul Negoescu va semna Never let me go, Ana Lungu Un prinț și jumătate, Nicolae Constantin Tănase Scurtcircuit. O mie nouă sute opt zeci și trei este premiera  semnată de Andrei Cohniar  Dragoste – Câine  premiera lui Florin Șerban.

Corneliu Portumboiu revine cu un nou documentar Fotbal infinit. Alte documentare vor fi semnate de Claudiu Mitcu – Procesul, Mona Nicoară – Distanța dintre mine și mine,Ana Dumitrescu – Licu. Ultimul titlu a câștigat premiul Golden Dove la Festivalul internațional de la Leipzig.

Cea mai îmbucurătoare știre este calificarea regizoarei Adina Pintilie în competiția filmelor de ficțiune de la Berlinală care începe în februarie.

Touch Me Not (Nu mă atinge) este o coproducție România-Germania-Cehia-Bulgaria-Franța, cu o distribuție internațională, ce evocă frica de intimidate a unei femei și a doi bărbați.Premiera mondială a filmului Adinei Pintilie, prima regizoare din România care atacă Ursul de Aur, va avea loc pe 22 februarie. Eu sunt sigur că un premiu va fi câștigat la Berlin.

A fost un festival la Cannes, este unul la TIFF, va fi altul la NEXT și unul la Karlovy Vary

Festivalul de la Cannes este cel mai  cunoscut eveniment cinematografic din Europa, dar și din lume, Oscar-ul nefiind festival, ci doar o exacerbare a show- bussines-ului american.

Alături de Cannes, aflat, iată, la o frumoasă aniversare, șapte decenii de ființare, mai strălucesc competițiile de la Veneția, Locarno  sau Istanbul, ultimele insuficient susținute de mass-media.

Juriul, condus de marele regizor spaniol Pedro Almodovar, a fost  format din Jessica Chastain, (SUA), actriță și producător, Fan Bingbing (China), actriță și producător, Agnes Jaoui (Franța) regizoare și scenaristă, Park Chan-wook (Coreea de Sud) regizor și scenarist, Will Smith (SUA) actor și muzician, Paolo Sorrentino (Italia), regizor și scenarist, și Gabriel Yared (Franța), compozitor. Regizorul român Cristian Mungiu a condus lucrările juriului secțiunii Cinefondation și al secțiunii de scurtmetraje.

La jumătatea competiției favoritul presei și al criticii de specialitate a fost filmul Fără iubire de Alexander Zviaghințev (Rusia). Printtre cele 18 filme aflate în competiție s-a mai remarcat filmul regizorului austriac Michael Haneke de două ori laureat cu Palme d,Or aici la Cannes, Happy End. Și  nu în ultimul rând, filmul Pătratul de Ruben Ostlund (Suedia)care  a condus în clasamentul criticilor de film, aceștia apreciind comedia suedeză având drept țintă fenomenul îngrozitor, nășit de americani, politically correct, fenomen care bântuie și prin Europa și printre europenii care ignoră consecințele sale dezastruoase.

Acesta a câștigat, de altfel, și Marele Premiu Palme d,Or. Dar iată și celelalte premii Marele Premiu al Juriului a revenit filmului 120 de bătăi pe minut, un film social realizat de Robin Campillo. Premiul pentru regie a revenit Sofiei Coppola cu The Beguiled, film remake după o producție din anii 80. Premiul juriului a revenit rusului Andrei Zviaghinșev pentru Loveless. Premiile de interpretare au revenit Dianei Kruger pentru rolul din In the Fade și lui Joaquin Phoenix pentru rolul din filmul You Were Never Really Here. Premiul pentru scenariu a fost acordat ex-aequo lui Yorgos Lathimas pentru The Killing of Sacred Deer și  lui Lynne Ramsay pentru You Were Never Really Here.

Premiul Palme d,Or pentru scurtmetraje a revenit regizorului chinez Quin Yaoud pentru filmul A gentle Night, iar Camera d,Or a revenit regizoarei Lleonore Scrruille pentru Jeune Femme.

Președintele jurului a apreciat că  nu știu cum va rezista în viitor, dar pentru mine personal, da, va rezista! Un film extrem de inteligent și amuzant, care reușește să pună o privire de o mare libertate pe ceea ce s-ar putea numi iadul corectitudinii politice.

Majoritatea filmelor premiate se vor regăsi și pe ecranele românești din toamnă, când se va inaugura o nouă ediție a Festivalului Filmele de la Cannes la București, o parte dintre cele mai interesante titluri fiind distribuite și de Casa de distribuție  Independența Film.

După Cannes urmează, firesc, TIFF, (2 – 11 iunie), care la cea de a 16-a ediție promite a fi mai atractiv ca niciodată. Clujul cinefil și nu numai, adună zeci de mii de spectatori în diferite locații, inclusiv biserici, unde au loc proiecțiile secțiunilor. Mai mult, invitatul de onoare este anul acesta celebrul acvtor Alain Delon, artist printre  cei mai dăruiți de talent și inspirație atât pentru filme de mare accesibilitate, cât și pentru filme de artă. Alături de marele actor francez iată și o mare actriță din Româmia va fi premiată pentru întreaga carieră, și anume, Tora Vasilescu, actrița fetiș a regizorului Mircea Daneliuc.

De altfel, retrospectiva  Jean – Pierre Melville, având drept far Cercul Roșu, cu Alain Delon a fost un major punct de atracție, după cum cele mai bune filme din Austria și Slovenia s-au aflat  în atenția publicului de la Cluj.

Acum îl citez pe Mihai Chirilov, director artistic al Festivalului care afirmă că Unul dintre highlighturile majore este includerea în programul tradițional a unui spațiu nou care se cheamă InfiniTIFF, dedicat noilor tehnologii VR (Virtual Reality), unei noi categorii de public, publicul de vloggeri, de oameni care postează clipuri pe You Tube.

Secțiunea Zilele filmului românesc adună 28 de titluri din toate genurile, o mențiune specială fiind aceea referitoare la documentar, unde Gheorghe Preda cu cu Camera obscură, sau Procesul semnat de Claudiu Mitcu și Ileana Bârsan, sau Varză, cartofi și alți demoni de Andrei Crețulescu, sau Ouăle lui Tarzan de Alexandru Solomon, în afara competiției, precum și Țara moartă de Radu Jude, cu o formulă inedită de voice over plus fotografii s-au aflat printre centrele de interes ale spectatorilor.

Spre sfârșitul lunii, între 22 și 26 iunie la București se desfășoară cea de a 11-a ediție a Festivalului Internațional NEXT (la ICR sau la Elvira Popesco), eveniment creat  pentru a cinsti memoria regizorului Cristian Nemescu și cea  a sound designerului și compozitorului Andrei Tonciu. Programele speciale pentru copii și pentru cinefili sunt dublate de prezența multor cineaști importanți precum laureatul de la Cannes Apitchatpong Weerasethakul care va prezenta filmul Vapour, o metafoiră despre aparatulu de filmat și nebănuitele sale capacități de a revela sau de a ascunde. Regizorii Gabriel Abrantes și Ben Rivers vor prezenta The Hunchback , film cu multe trimiteri la potențialul de agresivitate a naturii umane. Tot în cadrul Next, Academia Europeană a Filmului va prezenta în cadrul programului Short Masters! Tours toate filmele de scurtmetraj nominalizate la premiile  Academiei din acest an.

În fine, la cel mai important festival internațional al Europei Centrale, cel de la Karlovy Vary, care se desfășoară între 30 iunie și 8 iulie, unde vor fi prezente pente 2oo de titluri, noi vom participa cu cel mai recent film semnat de Alexandru Solomon, Ouăle lui Tarzan. Filmat în capitala Abhaziei, în orașul Suhumi, în perimetrul unui Institutul de cercetări științifice, al cărui principal obiectiv era în anii ,20 analiza împerecherii om-maimuță, pentru formarea unui om perfecționat, așa cum a vrut și comunismul un om nou. Utopie și dramă, nu departe de SF, filmul lui Alexandru Solomon trage un necesar semnal de alarmă pentru futurologii prezentului. Lungmetrajul Marița semnat de debutantul Cristi Iftime este un road movie dedicat unor tensionate, sau nu, relații de familie.  Și Iulia Rugină este prezentă cu Breaking News, film inspirat din viața jurnaliștilor, filmat într-o redacție centrală, unde s-a petrecut o  dramă trăită de un reporter de investigație.

Dimineața care nu se va sfârși, un film tulburător, semnat de un cineast preot

Odată cu premiera filmului regizat de Radu Potcoavă Vara s-a sfârșit, una dintre cele mai inspirate, dar și dăruite cu harul modestiei, colege din critica de film, și anume, Elena Dulgheru, care a scris atât de perfect la obiect despre opera unui  Andrei Tarkovski sau Serghei Paradjanov, a apelat pentru a ajunge acasă la același troleibus cu subsemnatul . Prilej cu care a menționat filmul Dimineața care nu se va sfârși, film semnat de preotul Ciprian Mega din Cipru. Normal, nu doar curiozitatea m-a îndemnat să văd filmul (care mi-a fost oferit imediat de către autor), ci și faptul că nu era pe lista de premiere românești a anului trecut.

Or, acest film a participat la un important festival de gen din Italia, Popoare și religii, unde la recomandarea unui vestit  regizor european, polonezul  Krzystof Zanussi a luat marele premiu Istess per il Giubileo della Misericordia,  la Terni.

Distincția acordată la sfârșitul anului trecut, n-a avut nicio relevanță în țară, niciun ecou mediatic important, menit să  semnaleze, nu doar un succes românesc în Europa, ci și impunerea unui autor în concertul atât de puțin zgomotos al cinematografiilor care se mai opun ( pe bună dreptate)  supremației Hollywoodului.

Dincolo de onoranta susținere a marelui cineast polonez, filmul părintelui Mega m-a impresionat prin acuratețea epică a scenariului, deloc tezist, dar complex, deloc simplist, dar atent cu autenticitatea relațiilor dintre personaje, nu puține. Eva, nume predestinat  pentru păcatul primordial (superb jucată de actrița Ela Ionescu) a avut o copilărie și o tinerețe plină de catastrofe. Violată de tatăl vitreg, încercând  să se salveze este victima minciunilor care o împing în traficul de carne vie, expatriată, după o nouă tentativă de evadare este predată criminalilor de diplomatul român ce era complice cu mafioții locali. Evoluând de la prostituată la damă de companie Eva, cu un copil și o mamă în țară depinzând de veniturile ei, începe să conștientizeze dimensiunile prăpastiei cu care conviețuiește.

Părintele confesor al grupului de creștini ortodocși, jucat cu simț al echilibrului și al adevărului psihologic de Valeriu Andriuță, opozant al tentativelor de a folosi biserica în scopuri electorale de către un ambasador (Ovidiu Crișan) versatil, lipsit de scrupule, dar cu multe relații la activ,va reuși în cele din urmă să salveze un suflet pierdut, chiar dacă  lumea mundană este responsabilă  în fața destinului nefericit al unei moderne Dame cu camelii.

Realizat în condiții marcate de un entuziasm amatoristic, transformat ulterior într-o marcă de profesionalism elocvent, filmul părintelui Ciprian Mega impune printr-un mesaj simplu, care subînțelege credința fără reticențe, credința fără întrebări, credința construită de suflet și nu de rațiune. Dar asta nu presupune ralicalism, nu subînțelege fanatism, ci doar  apropiere și înțelegere, chiar și pentru părintele Mitropolit, conjugat cu presiuni politice, din afara sferei Bisericii.

Părintele Ciprian Mega a filmat  Dimineața care nu se va sfârși în doar 13 zile având sprijinul excelentului operator Liviu Marghidan, al designerului de sunet Mihai Orășanu, al monteuzei Nita Chivulescu dar și al al unei bune echipe de interpreți din care aș mai cita pe Ovidiu Crișan (ambasadorul), Valer Delakeza (mitropolitul), Valeriu Andriuță (preotul), Florentina Țilea (prietena Evei).

Chiar dacă evenimentele evocate în filmul părintelui Ciprian Mega se petrec în afara țării, în Cipru, acestea impun dureroase paralelisme cu țara noastră de astăzi, cu locuitorii ei mințiți cam de toate canalele de televiziune și de presa dirijată de politician fără conștiință, precum parlamentarul Richard Brânză, personajul doar evocat de regizor. Mai mult, Dimineața  părintelui Mega vorbește despre indiferență și neînțelegere, despre rea-voință și vulgaritate, despre suferință și îndreptare, despre calea, deloc ușoară, a accederii la credință. Construcția epică este edificată pe o profundă cunoaștere a psihologiei personajelor, scenaristul și regizorul Mega exploatând inspirat observația concentrată pe relațiile umane, experiența de duhovnic fiind decisivă în desenul  propriilor eroi. Mai semnalez doar faptul că în 2015 scurtmetrajul Nunta lui Iov, semnat de părintele Mega a fost selectat la Cannes și că regizorul nostru mai este și autorul romanuli Pântecul desfrânatei, apărut la editura Aldine în 2006.

Ne reîntoarcem la Vara s-a sfârșit, semnat de Radu Potcoavă, un film atașant despre prietenia a doi adolescenț . În timpul vacanței de vară, Mircea, localnic într-un orășel de malul Dunării, nu departe de Cernavoda, accept să-l ajute pe bucureșteanul Alex să-și însceneze răpirea (urmată, bineînțeles, de o cerere de răscumpărare).

Motivul – tatăl lui Alex, la muncă în Italia își amână mereu sosirea, absența sa  presând dramatic existența fiului rămas în grija unei bunici, ușor manipulabile. Dincolo de jocul dezinvolt, credibil și inspirat al interpreților copii – Nicholas Bohor și Dan Hurduc am mai remarcat  pe un veteran al rolurilor secundare, original și cu simțul umorului nea Ilie, adică  Valentin Popescu, dar și Ofelia Popii și Șerban Pavlu, în rolurile părinților lui Mircea. Scenariul propune o întâmplare de factură Durenmatt, victima răpirii înscenate devenind, sau nu, o veritabilă victimă, iar complicele inocent suferind o autentică dramă a vinovatului fără vină.

Radu Potcoavă semnează un convingător film cu și despre copii, cu dramele lor, cu frustrările și bucuriile vârstei din universul căreia cineaștii s-au inspirat copios, dar în ultimele trei decenii mai deloc.

Filmul Vara s-a sfârșit a avut premiera mondială în cadrul competiției Montreal World Festival  2016. Sper ca acest film să fie remarcat și cu ocazia premiilor Gopo sau UCIN de anul

lviitor.

Festivalul CinePolitica a ajuns la cea de a șasea ediție

Cunoscutul documentarist Copel Moscu conduce inspirat de șase ani Festivalul internațional al Filmului Cinepolitica, unde toți spectatorii au ceva de învățat, toți spectatorii ies mai lămuriți a propos de mișcările politicii contemporane, sau chiar mai bine edificați asupra personalităților ce conduc ( mai mult rău decât bine)  azi cu mână forte( sau nu) diverse foste imperii sau națiuni.

Cea de a șasea ediție a amintitului eveniment artistic desfășurat majoritar la sala Elvira Popescu a Institutului Francez din București a avut în deschidere două filme și anume Războiul Regelui (The King who tricked Hitler), regia – Trevor Poots, narator – Marcel Iureș și  Imaginea de apoi (Afterimage), regia – Andrzej Wajda.

În primul film, ultimul șef de stat din perioada celui De-al Doilea Război Mondial, Regele Mihai l evocă princpalele evenimente ce au dus la lovitura de stat de la 23 august 1944. Îl secondează istorici ca Matei Cazacu,   Ion Scurtu ( fost director al Arhivelor Naționale), Denis Deletant, Neagu Djuvara,  politicieni ca fostul secretar american  de Apărării, Wesley Clarke, Principesa moștenitoare a tronului AS  Margareta, ziariști ca Annelie Ute Gabany etc. etc. Ansamblul intervențiilor converg la concluzia importantă a contribuției României la scurtarea războiului cu 200 de zile, dar și la înrobirea țării sub dictatura rusească, deloc atenuată ( ba chiar facilitată ) de marile puteri – SUA și Marea Britanie.

Este cu deosebită forță documentară schițată situația dinaintea abdicării Regelui, când comuniștii erau fericiți la plecarea acestuia la Londra la căsătoria reginei Elisabeta a doua, iar apoi profund decepționați de întoarcerea sa , care le-a stricat planurile de acumulare rapidă și totală a puterii. Care se va întâmpla peste doar  puțin timp, cu ajutorul șantajului și minciunilor, argumente folosite predilect de comunișt și permanent  înscrise în ideologia lor funestă.

Documentarul istoric semnat de Trevor Poots  a fost selecționat de History Chanel UK în ianuarie curent și a fost selectat în competiția oficială de la Pressac International Film Festival în Franța.

Bucuria Galei inaugurale a Festivalului Cinepolitica a fost materializată de proiecția (din nefericire) ultimului film semnat de marele cineast polonez Andrzey Wajda,  Afterimage (Imaginea de apoi).

Filmul evocă primii ani ai deceniului șase, unde la Lodz trăia unul dintre cei mai mari pictori polonezi, cel mai important artist polonez al secolului al XX-lea, Wladyslaw Strzeminski, avangardist asistent al lui Malevich, prieten cu Chagal, teoretician și profesor cu o mare carismă, idolatrizat de studenți, anihilat de totalitarismul comunist.

Wajda apelează la un realism frust, care aduce aminte de aceleași  secvențe dramatice trăite atât de polonezi cât și de români la instaurarea dictaturii comuniste – evocând eliminarea din instituția vitală (Academia de Artă din Lodz) pentru un artist, mare rănit în primul Război Mondial ( Wladislaw Strzeminski și-a pierdut un picior și o mână), sechestrarea bonurilor necesare subzistenței, eliminarea din organizațiile care mai aduceau un minim avantaj material (aici Uniunea artiștilor), hărțuirea permanentă de către organele Securității comuniste, imposibilitatea  obținerii unui loc de muncă decent pentru un artist al cărui formalism din anii tinereții îl aliniase ( în anii 20)  la preceptele revoluției ruse. Și cum trezirea a venit prea târziu, Jdanov  cu principiile lui fondatoare ale unui fantasmagoric  realism socialist, falimentare, ridicole și, din nefericire, provocatoare de profunde drame umane în rândurile autenticilor artiști ai timpului oprit din loc de dictatura analfabeților, a triumfat pentru scurtă vreme. Din nefericire,  în această vreme evocată magistral de Wajda, cu o desăvârșită desenare a decorurilor , ce evocă interioarele modeste ale celor oprimați de regimul comunist, într-o epocă în care a fost refuzată și celebra donație adresată statului român de către Brâncuși, cu girul unor academicieni ca Oprescu,  Călinescu, Sadoveanu, autentici trădători de țară, niciodată jucați ca atare.

În viziunea academicienilor amintiți, Brâncuși era un exponent al artei cosmopolite, un reprezentant al celor mai înportanți exponenți ai  burgheziei mondiale și ale capitalismului pernicios.

Ultimul film semnat de Andrzej Wajda este un extrem de convingător apel la neuitare față de consecințele regimului dictat de Moscova în jumătate de Europă după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Crime, teroare, refuzul libertății, refuzul justiției, refuzul dreptății, și  anularea celor mai elementare legi ale umanității sunt doar câteva dintre elementele cu care marele cineast polonez construiește , din nefericire, cântecul său de lebădă.

În cadrul Festivalului Cinepolitica au mai fost proiectate filme greu de uitat ca Adăpostul din interior, regia Eran Kolirin, un excelent eseu despre sindromul posttraumatic al militarilor lăsați la vatră în armata israeliană, film care a fost comparat cu American Beauty. Sau Trump vs Clinton,docmentar semnat de Trevor Poots, un proiect original evocând alegerile din SUA, înainte de a se afla rezultatul lor . Personalitățile care sunt  convocate la acest film reprezintă nume importante ale politicii americane precum James Woolsey, șef al CIA , dr. Richard Haass,președinte al Institutului pentru Relații Externe, Fred Dasner, editor al NY Daily News precum și guvernatorul Terry McAuliffe, prieten cu soții Clinton.

Un alt documentar dramatic a fost și Putin pentru totdeauna? o schiță convingătoare a riscurilor de care se bucură opozanții unui regim tot atât de totalitar  precum și cele comuniste înainte de anii 90.Opozanților  ideologiei lui Putin le sunt  rezervate doar ănchisoarea, asasinatul sau refugiul în exil. Un documnetar extrem de curajos care poate da de gândit mai mult decât bla-blaul televiziunilor.

În fine filmul  Ciocnirea regia Mohamed Diab (producție Egipt, Franța) este un experiment cinematografic  care se materializează în spațiul claustrofobic al unui camion ce duce prizonieri în orașul Cairo ,animat de protestele masive din Primăvara Arabă din 2012. Faptul că prizonierii Armatei fac parte din tabere diferite potențează confruntările fizice, morale, mentale alături de elementare reacții umane, care nu odată subliniază solidaritatea sau actualitatea unui mesaj ferm împotriva violențelor de orice natură. Premiat la festivaluri precum Cannes, Londra, Valladolid sau Munchen acest film a cucerit și Marele Trofeu al Festivalului Cinepolitica. Felicitări lui Copel Moscu pentru existența acestui eveniment artistic.

Animație, premii și alte evenimente

Filmul Obeliscul semnat de marele maestru al animației românești, regizorul, profesorul, scriitorul și artistul plastic Ion Truică a avut recent premiera la Studio, cinematograful Uniunii Cineaștilor.
Inspirat de o proză semnată de Geo Bogza și publicată în revista Contemporanul filmul lui Ion Truică, cuprinde și laitmotive din creația anterioară, care potențează firesc superba metaforă a scriitorului despre război și pace, despre terorism și echilibru, despre credință și materialism. Cu o cruce în derivă, cu malefice zburătoare atacând peisajul cetății, cu permanența civilizației, culturii și umanității înscrise pe Obelisc, poetul Ion Truică atinge universalele figuri de stil ale începutului și sfârșitului, ale evoluției și ale decadenței, ale bucuriei de a fi și ale tristeții nefirescului haos instaurat de teroare.
Modestia cineastului, care rareori și-a asumat o poveste originală, inspirat fiind, în bogata sa filmografie, de Cervantes și Andersen, de Jebeleanu și Oscar Wilde, de Nichita Stănescu și Luceafărul poeziei românești este evidentă și în Obeliscul, marcă a amprentei stilistice a autorului.
Tot recent s-a lansat la Uniunea Cineaștilor, un cuprinzător Dicționar al autorilor filmului de animație românesc, semnat de regizorul Mihai Șurubaru, care a trudit ani de zile la conceperea lui, dar mai ales la găsirea sponsorilor pentru editare. Însoțit de o bogată iconografie, poertrete de realizatori, dar și imagini din filmele reper ale istoriei animației de pe meleagurile noastre, tipărit în excelente condiții grafice, Dicționarul lui Mihai Șurubaru rămâne, cu toate erorile de datare, de înregistrare a titlurilor, de absență a datelor biografice complete, un bun instrument de lucru pentru cercetătorii genului.
Primul important premiu al anului a fost Ursul de argint de la Berlin acordat filmului Aferim de Radu Jude, un road movie ce evocă aventura zapciului Constandin (Teodor Corban), care însoțit de fiul său, Ioniță, dorobanț (Mihai Comănoiu) are drept misiune capturarea robului fugit Carfin (Toma Cuzin) de pe moșia boierului Iordache (Alexandru Dabija), căruia țiganul îi pusese coarne ademenindu-i nevasta (Mihaela Sârbu).
Multe citate din literatura vremii și nu numai, multe trimiteri la filme clasice, americane sau neaoșe, și nu doar atât, fac din filmul lui Jude vedeta cel puțin a primei jumătăți de an cinematografic. Polemic cu un anume tip de film istoric, mult prizat de specatorii români, îndrăgostiți de falsurile impuse Istoriei, puse pe ecran de regizori ca Vitanidis, Drăgan sau Nicolaescu, filmul lui Radu Jude este popular în contra curentului unui minimalism simbolic practicat de unii cineaști care au trecut de tinerețea valurilor revoluționare.
Tot cu puțin timp în urmă o nouă editură și-a serbat un an de activitate. Este vorba de editura Uniunii Cineaștilor, creată la ideea regizorului Laurențiu Damian, președintele UCIN, și care a lansat două volume menite să satisfacă gusturile oricărui cinefil. Primul este o carte-album, bazată pe un interviu realizat de Claudiu Târziu cu actrița Maria Polae, cu mărturisiri calde și aprecieri fascinante despre colegi de generație, despre parteneri de platou și scenă, nu în ultimul rând despre familia întemeiată alături de marele cineast Nicolae Mărgineanu. Poetă și pictoriță, dincolo de marele har al jocului dramatic, Maria Ploae se relevă și aici drept o mare Doamnă a scenei și ecranului din România.
Tot un omagiu este și titlul Generației sentimentale a sunetului filmului românesc…o reverență, semnat de Horea Murgu, el însuși un maestru al prizei directe, ce amintește opera a trei mari ingineri ai filmului românesc Andrei Pap, Anușavan Salamanian și Silviu Camil.
Alte două incitante titluri ne sunt promise de editura UCIN, Alexandru Tatos, Filme nefilmate și Școala de montaj a filmului românesc de Cristina Ionescu și Silvia Cusursuz.

Armenia și America într-un film și o carte

Armenopolis este un film dedicate comunității armenilor din România, cu o focalizare asumată pe biografia orașului Gherla, urbe ridicată pe teritoriul Transilvaniei, la începutul secolului al XIV-lea.
Documentar de suflet dedicat unei etnii întemeietoare de civilizație filmul semnat de Izabela Bostan Kevorkian și Florin Kevorkian desenează cu profund sentiment de recunoștință și respect istoria edificării orașului Gherla, pe teritoriul Imperiululi Habsburgic, înălțat pentru supraviețuirea unui popor supus vicisitudinilor istoriei până la cotele tragice ale unui Holocaust nerecunoscut nici în prezent.
Autorii filmului redesenează istoria întemeietorilor orașului într-un montaj inspirat de documente, fotografii, facsimile, incunabule, portrete, dar și cu momente semnificative ale prezentului, care demonstrează perenitatea civilizației armene, adânca ei ancorare în prezent, fenomen imposibil de surprins, fără o temeinică documentare a unui trecut plin de culoare și simțire.
De la planurile proiectului de oraș născut din neant până la secvența plină de sens a nunții armenești din zilele noastre au trecut șase secole ce demonstrează integrarea etniei armene în mijlocul românilor, chiar dacă sub alte auspicii politice, economice , comerciale și culturale decât în prezent.
Prezența , cu rang de laitmotiv, a așezărilor urbane din Gherla, ridicarea acestora la rang de personaj, mut dar viu al prezenței armenești în viața unui oraș, conferă filmului dincolo de valoarea documentară, subtilitățile de simbol al permanenței, al perenității, al tradițiilor nicicând părăsite de locuitori. Evitând deliberat arhitectonica socialistă a orașului, vizibilă doar în câteva planuri de ansamblu, autorii filmului au eludat și trecerile istoriei tragice dintre (și inclusiv) războaiele mondiale.
Sunt convins că Izabela Bostan și Florin Kevorkian își vor urmări generosul gând dedicat armenilor din România abordând cu inspirație, har și suflet și alte momente definitorii ale prezenței acestei nații în coagularea neamului românesc. Și un Antim Ivireanu este un nume suficient pentru viitoare surse de inspirație pentru cei doi talentați cineaști.
Izabela Bostan și-a lansat, nu cu mult timp în urmă, o importantă carte dedicată filmului muzical american. Subintitulat între profunzime și strălucire, volumul apărut la UNATC PRESS, cercetarea academic a autoarei se focusează pe un autentic fenomen filmic, apărut odată cu apariția sonorului, sau odată cu decesul Marelui Mut, divertismentul muzical-coregrafic, ce avea să-i scoată pe americani din mare depresie a Crizei, pentru a-i plonja în mijlocul marilor desfășurări hollywoodiene ale lui Busby Berkeleyș în subtilitățile lui Stanley Donen, Vincente Minnelli sau Bob Fosse.
Gen cinematografic aflat în grațiile publicului încă de începuturile deceniului patru al secolului XX, filmul muzical nu s-a despărțit decât rareori de componenta sa coregrafică, ilustrată cu strălucire de interpreți ca Fred Astaire, Judy Garland, Gene Kelly, Rita Hayworth, Nathalie Wood, Liza Minnelli, Ginger Rogers, Eleanor Powell etc. etc.
Izabela Bostan are meritul de a consacra dincolo de istoria genului, substanțiale capitole dedicate tipurilor coregrafice, evocărilor unor secvențe reprezentative din filme de referință, neuitând a surprinde analitic valențele sociale, a analiza gama reacțiilor publicului, precum și evoluția coregrafiei în spațiul virtual.
Cartea Izabelei Bostan consacră o autoare cu mare acuitate critică, binevenită în spațiul istoriografiei de film, domeniu mai puțin prizat de autorii de astăzi, dedați mai degrabă analizelor greu de tradus în limba română.